Mesajul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice – 1 octombrie 2016

„Respectul pentru cei în vârstă este echivalent cu respectul în general. De aceea, o comunitate care nu-şi respectă bătrânii se află în mare pericol. În anii post-comunismului, dar mai ales în ultimii 10 ani, s-a format o falie între tineri şi bătrâni. Încă o falie de fapt dintre cei de la oraş şi sat, dintre cei bogaţi şi cei săraci, dintre cei care au plecat din ţară şi cei care au rămas acasă. Încet-încet, am pierdut lucrul cel mai important: solidaritatea dintre generaţii. Chiar şi ideea de generaţie pare să fi dispărut. Mai avem generaţii, care să lupte pentru idealurile României?

liviu-dragnea-mediafaxM-am întâlnit, mai demult, cu veterani din cel de-al Doilea Război Mondial. Am realizat atunci în forma cea mai clară, cea mai evidentă, că România există datorită lor. Aceşti oameni, care s-au sacrificat pentru ţară în anii 1940 erau tineri. Ei s-au sacrificat pentru tinerii de astăzi. Şi totuşi nu auzim astăzi, decât că bătrânii sunt needucaţi, sunt comunişti şi ţin România în loc.

Cea mai importantă formă a solidarităţii este solidaritatea dintre generaţii. Dacă vrem ca România să aibă un viitor, atunci trebuie să reconstruim mai întâi încrederea dintre tineri şi bătrâni. Tinerii îşi găsesc cu greu un loc de muncă. Le este şi mai greu să-şi cumpere o casă. Vârstnicii cărora mă adresez în primul rând astăzi, ştiu foarte bine prin ce dificultăţi trec tinerii. Nici tinereţea lor n-a fost de fapt uşoară. Vârstnicii nu au însă parte, cel mai adesea, nici de respectul minim datorat oricărei fiinţe care a constribuit cu puterile sale la binele comunităţii. Vârstnicii nu mai sunt respectaţi. Nu spun că nu pot avea parte de o bătrâneţe activă aşa cum are orice bătrân din ţările europene, dar mulţi nu au bani să-şi cumpere medicamente. Aceasta este realitatea împotriva căreia trebuie să luptăm din toate puterile.

În următorii ani, PSD îşi va dedica eforturile reconstrucţiei solidarităţii dintre generaţii şi asigurării unei vieţi demne pentru toţi românii. În anii guvernării PSD am dovedit că se poate. Trebuie să dezvoltăm o clasă de mijloc puternică, astfel încât contribuţiile la bugetul de pensii să fie puse pe o bază sănătoasă. Trebuie să luăm măsuri pentru întoarcerea în ţară a tinerilor plecaţi la muncă în străinătate, pentru ca şi munca lor să contribuie la dezvoltarea României, şi toate contribuţiile lor la pensie să ajungă la pensionarii români şi nu la pensionarii nemţi, englezi, italieni sau spanioli, cum se întâmplă acum. Vă îndemn pe toţi cei în vârstă să vă puneţi înţelepciunea şi voinţa în slujba acestei misiuni. România are acum mai mult decât oricând nevoie de voi”.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 30, 2016. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.