Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent la Satu Mare și Carei de Ziua Armatei Române

Preşedintele României, Klaus Iohannis, vine în județul Satu Mare. Șeful statului va participa pe 25 octombrie la manifestările organizate la Carei cu ocazia „Zilei Armatei Române”.

iohannisLa ansamblul monumental „Glorie ostaşului român” din Carei se va desfăşura o ceremonie militară, organizată de MApN, la care vor fi prezenți veterani de război, elevi, reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Programul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea la Satu Mare a Zilei Armatei Române

Luni, 24 octombrie 2016

Ora 17.00, Satu Mare, Teatrul de Nord:

Dezbatere publică, într-un concept de masă rotundă, cu tema “Armata-instituţie fundamentală a statului. Sursă de încredere şi mândrie naţională”. Evenimentul se va desfăşura cu participarea Excelenţei Sale, Klaus Werner Iohannis, preşedintele României, și a ministrului Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, cu obiectivul de a dezvolta un dialog activ cu conducerea Armatei României şi cu reprezentanţii administraţiei publice centrale şi locale, ai mediului academic şi de cercetare pe o temă majoră în contextul mediului de securitate actual.

Marți, 25 octombrie 2016

Ora 09.00, Satu Mare, Monumentul Ostaşului Român

Ceremonie militară şi religioasă
Depuneri de coroane şi jerbe de flori
Defilarea Detaşamentului de Onoare
Ora 11.00 Carei, Ansamblul Monumentul “Glorie Ostaşului Român”

Ceremonie militară şi religioasă
Defilarea Detaşamentului de Onoare
Vizitarea standurilor cu tehnică şi aparatură militară
Ateliere de miniexerciţii şi expoziţii
Spectacol cultural
Videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatre de operaţii.

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 21, 2016. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.