Campania iniţiată de Poliţie „Iubeşte inteligent!” a continuat la elevii Liceului cu Program Sportiv

În liceele sătmărene continuă activităţile de informare şi prevenire a violenţei sexuale prevăzute în campania ,,Iubeşte inteligent!” iniţiată de Poliţie, în parteneriat cu Spitalul Judeţean Satu Mare, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret şi alte instituţii publice şi nonguvernamentale. 

foto-1Astfel, vineri, 14 octombrie 2016, elevii Liceului Sportiv au fost cei cărora specialiştii ce lucrează în această campanie le-au adus în faţă subiecte pe cât de controversate, pe atât de necesare adolescenţilor legate de sexualitate în termeni de normalitate şi anormalitate/ilegalitate.

Elevii claselor a IX-a, a- X-a şi a XI-a au avut întâlniri în această zi cu specialişti din cadrul Poliţiei şi din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare-Cabinetul de Planificare Familială.

Întâlnirea cu dr. Szatmari Anamaria le-a prilejuit elevilor clarificarea unor aspecte legate de sexualitate specifice vârstei lor, dar şi o bună informare privind metodele de contracepţie şi prevenire a bolilor cu transmitere sexuală.

Reprezentanta Poliţiei, inspector principal Hrihorişan Felicia, a avut, de asemenea, o serie de întâlniri cu elevii, aducându-le acestora în faţă probleme violenţei sexuale sub diversele sale forme infracţionale şi comportamentale. De la hărţuire sexuală la incest, de la expunerea la pornografie la exhibiţionism, de la hărţuire online la viol, elevii au aflat cum să identifice o infracţiune de violenţă sexuală, dar şi cum să se ferească în a fi protagonişti ai unui astfel de eveniment nedorit, nici în calitate de victime, nici în postura de autori.

A fost subliniată cu precădere ideea de consimţământ, în relaţiile sexuale. Consimţământul ambilor parteneri în acte de natură sexuală este necesar, dar nu şi suficient, au aflat participanţii la prezentare, întrucât există o serie de situaţii în care consimţământul nu este valabil (în cazul victimelor copii, atunci când victima este într-o stare de tulburare indusă de consumul de alcool, droguri sau de o boală ori dacă consimţământul a fost obţinut prin constrângere, ameninţare, intimidare etc.)

Cei 116 elevi, cărora li s-au alăturat 7 cadre didactice din cadrul Liceului Sportiv, sub coordonarea doamnelor prof. Ramona Bandi şi consilier şcolar Timea Turtoi, au primit cu interes informaţiile prezentate, apreciind activităţile ca fiind utile şi interesante. În cadrul celor 8 întâlniri avute cu specialiştii, elevii Liceului Sportiv au vizionat şi filme educative, iar la finalul întâlnirilor au putut să îşi ia materiale informativ-preventive pentru a-şi consolida cunoştinţele dobândite şi a le putea da mai departe.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 17, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.