O copie a unui album celebru al trupei The Beatles, vândută cu 290.500 de dolari

O copie rară a albumului "Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band", conţinând autografele celor patru membri ai trupei The Beatles, a fost vândută cu 290.500 de dolari la o licitaţie organizată sâmbătă în Statele Unite.

beatles-sgt-pepperAceastă sumă a doborât precedentul record de preţ pentru un album al celebrei trupe britanice vândut la licitaţie, informează hollywoodreporter.com.

Copia albumului "Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band", conţinând semnăturile tuturor celor patru membri ai trupei The Beatles, a fost cumpărată sâmbătă de un colecţionar din Midwest – o regiune din Statele Unite. Licitaţia a fost organizată de casa Heritage Auctions. Reprezentanţii acesteia estimaseră, înainte de licitaţie, că albumul se va vinde cu aproximativ 30.000 de dolari.

Copia a fost semnată de cei patru muzicieni din trupa The Beatles cu puţin timp înainte ca albumul să fie lansat oficial pe piaţă, în iunie 1967.

Precedentul record de preţ pentru o copie a unui album lansat de formaţia britanică era deţinut de o copie a albumului "Meet the Beatles", care a fost vândută în trecut cu 150.000 de dolari.

Paul McCartney, John Lennon, George Harrison şi Ringo Starr au format trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 1, 2013. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.