Vicepremierul Vasile Dîncu a inspectat investițiile din Negrești-Oaș, într-o vizită de lucru

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, s-a aflat luni într-o vizită de lucru la Negrești-Oaș. Acesta s-a întâlnit la sediul Primăriei Negrești-Oaș cu primarul Aurelia Fedorca şi consilierii locali negreşteni în cadrul unei şedinţe informale în care s-a discutat despre stadiul actual al proiectelor derulate la nivel local, dar şi despre Strategia de Dezvoltare Teritorială.

n3Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat că înainte de a ajunge la Primărie a vizitat orașul și fost surprins plăcut să vadă că acesta s-a dezvoltat foarte mult și este de nerecunoscut de la ultima vizită pe care a avut-o în zonă în urmă cu aproximativ 4 ani.

”Am venit la Negrești-Oaș pentru că am vrut să văd o zonă unde avem concentrate mai multe investiții. Aici nu s-au mai făcut investiții masive în infrastructură din anul 1966 când a devenit oraș, dar în acești 4 ani s-au făcut foarte multe lucruri bune”, a afirmat vicepremierul.

n2Acesta a felicitat-o pe primarul Aurelia Fedorca pentru această schimbare, dar și pe consilierii locali. Vicepremierul a apreciat implicarea pentru atragerea de fonduri, afirmând că ”nu sunt bani la buget câte proiecte poate face orașul Negrești-Oaș”. Totodată, acesta a afirmat că a venit să vadă dezvoltarea orașului dintr-o perspectivă mai umană, nu numai tehnică.

n1”De la Guvern nu se pot finanța vise. Acolo unde comunitățile au lideri, resurse minime și proiecte localitatea se poate dezvolta ca și în Negrești-Oaș”, a precizat Vasile Dîncu.

n4Primarul Aurelia Fedorca a solicitat sprijin pentru ca drumul european Livada – Sighetu Marmației să fie prevăzut ca un drum expres în noua strategie de dezvoltare rutieră, pentru ca județele Satu Mare și Maramureș să nu mai fie într-un con de umbră din punct de vedere al conectivității.

n5După discuțiile de la sediul primăriei, vicepremierul Vasile Dîncu a inspectat investițiile realizate la Negrești-Oaș prin programe ale Ministerului Dezvoltării, printre care construcția noului sediu administrativ, Centrul Multicultural, Atelierul de Tâmplărie de la Liceul Ioniță G. Andron, stațiunea Luna Șes și câteva din străzile aflate în modernizare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 25, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.