La ședința de lucru a Cenaclului ”Afirmarea” au citit proză Mihai Sas și poeme George Vulturescu

Miercuri, 26 octombrie, ședința de lucru a cenaclului ”Afirmarea” a avut loc în atmosfera primitoare de la Restaurantul Poesis. Cenacliștii prezenți în număr mare au audiat un fragment de proză a scriitorului Mihai Sas, fragment dintr-un volum în pregătire pentru tipar cu titlul ”Dulce-i urda bun e cașul, ce frumos e ciobănașul”. În materialul prezentat, autorul surprinde viața pastorală, păstoritul fiind o ocupație dintotdeauna o românilor. Nu s-a specificat, dar bănuim că acțiunea se petrece undeva în mirificul peisaj din munții Maramureșului. Prima impresie pe care a dat este că autorul cunoaște foarte bine viața pastorală.

dsc_0138Scriitorul George Terziu a relevat unele inconsistențe ale prozatorului pe care-l prezintă de la o proză la alta, dar e lăudabil că scrie tot mai interesant. Autorul trebuie să decidă singur dacă e prozator sau povestitor. George Terziu a recomandat ca personajele să fie mai bine diferențiate. ”Autorul în proza sa domină atmosfera, dar uneori atmosfera îl domină pe el”. S-a mai observat insistența cu care autorul stăruie asupra amănuntelor.

Mihai Sas este un creator de cadru adecvat, a spus George Vulturescu., pentru el stâna din poveste este o adevărată scenă pe care se desfășoară evenimentele. El scrie despre întâmplări trăite. Gheorghe Cormoș a pus în discuție necesitatea ca materialele prezentate la cenaclu să fie distribuite în mai multe exemplare, pentru a se putea discuta pe text.

dsc_0136Aprecieri pozitive au fost prezentate de dr. Alexandru Zotta, care a menționat și unele cerințe ale unei proze moderne. O recomandare a fost aceea ca povestirea să nu înceapă cu descrierea peisajului, iar autorul să nu realizeze personaje de comportament.

Lui Ioan Marian Chiorean i-au plăcut în schimb descrierile frumoase. La rândul său Dumitru Păcuraru a spus că oricâte pagini s-ar citi la cenaclu, ele trebuie să spună ceva. Aprecieri pozitive au venit și din partea dr. Viorel Câmpean. E păcat că paginile citite, puține la număr, nu reușesc să ne formeze o imagine de ansamblu asupra viitoarei cărți. Carol C. Koka a mărturisit că Mihai Sas are un stil propriu, și cu ocazia celorlalte romane ale sale a primit aprecieri pozitive, sperând că nici cu următorul nu ne va dezamăgi. Autorul scrie despre lucruri foarte bine cunoscute, poate trăite de el personal.

dsc_0140Ioan Anițaș a făcut câteva observații referitoare la unele inconsecvențe în timpii povestirii, a recomandat o revizuire atentă a textului. Profesoara Liliana Doboș a remarcat limbajul adecvat folosit dar și unele discrepanțe în descrierea personajelor și mai mare atenție la structura prozei.

George Vulturescu a mulțumit pentru spațiul adecvat pus la dispoziția cenaclului. Este lăudabil, a spus el, că vorbitorii nu s-au repetat, fiecare a venit cu observații proprii. George Vulturescu a citit apoi mai multe poeme din ultimul lui volum ”Sigiliul Nordului”, volum apărut la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca. A urmat un poem dedicat poetului prieten al sătmărenilor din Serbia, Adam Pusloici.

dsc_0141Aprecieri la adresa poemelor au fost făcute de Mihai Sas, care îl consideră pe autor un om integru, așa cum îi stă bine unui om de cultură. Ioan Sălăjanu A citit câteva catrene gustate de cei prezenți. Dumitru Păcuraru a remarcat stilul inconfundabil al autorului, un stil în continuă dezvoltare. Poezia lui pare complicată și este greu de discutat. Temele sunt proprii, scrie poeme ca un pictor, cu metafore frumoase, principalul său personaj este cuvântul.

La ședința cenaclului, în afara celor care au luat cuvântul, au fost prezenți: Angela Munteanu, Dana Criste, Dorel Iurcencu, Rodica Cuc, Daniela Efimov, Cornel Burcea care a recitat poeme de Vasile Militaru și Miron Radu Paraschivescu, Florin Leșcău, Claudiu Govor, Georgeta Govor, Gheorge Șanta Andrei Sălăjan.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 26, 2016. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.