Poetul sătmărean Ioan Nistor şi-a lansat recent un nou volum de poezie, intitulat „Pietre de fulger”

Recent, poetul Ioan Nistor și-a lansat o nouă carte de poezie intitulată „Pietre de fulger”, apărută la Editura clujeană „Școala ardeleană”, carte care constituie o nouă piatră pusă la temelia edificiului operei sale. Cartea are o postfață semnată de dr. Alexandru Zotta, intitulată „Pe scurtătură spre cer”, care se constituie într-un adevărat studiu despre omul și poetul Ioan Nistor. El se află la apogeul creației sale și suntem convinși că Ioan Nistor va mai scrie și alte la fel de frumoase  cărți. El este deschis înnoirilor și modernității, iar „universul lui liric cuprinde aspecte surprinzătoare și promițătoare”.

scanPoetul Ioan Nistor a depășit de mult arealul local prin creațiile sale. Stau mărturie numeroasele publicații, de largă circulație, în care apar creațiile sale. Cunoscătorii în materie spun că Ioan Nistor are un stil propriu, inconfundabil, versurile lui îi conferă „individualitate și proprietate”. Poetul este legat sufletește de Țara Oașului, creează permanent, în strânsă legătură cu acest spațiu, putem spune unicat, cu particularități inconfundabile, cu oameni dârji și mândri, a căror civilizație a străbătut secolele, fără a pierde ceva din esența ei. Menționăm aici faptul că poetul a însoțit în anul 2006 albumul fotografic „Țara Oașului” cu un excelent studiu istoric și etnofolcloric poetic, „La graniță cu Steaua Polară”.

Recentul volum cuprinde un număr de 90 de poeme, grupate în trei cicluri: “Pe urmele iluziei”, “Cerul nordului într-un bob de rouă”, și „Fulgerele își semnează trecerea”. Poemele trădează un simț poetic așezat, cuminte, gânditor, care este în măsură să surprindă esența trăirilor, unele chiar cu gust amar. Poetul se refugiază la un moment dat, în miezul culorilor, pe care-l compară cu „oul în care se va naște/ fiorul versului îndelung râvnit” (În miezul culorilor, pag. 15).

Multe versuri sunt scrise având la bază amintiri plăcute, care l-au urmărit mult timp. Amintirile îl poartă până în Veneția, în Palatul Dogilor, unde într-o hrubă de la subsol condamnații scrijeleau pe pereți desene, cuvinte și nume.

Țara Oașului este și un târâm al pietrei. Poetul precis a văzut cum se scot pietrele din carieră. Prin spargere, pietrele dezvăluie un mister închis de milenii. „Pietrarii spun că se apleacă adeseori asupra feliilor/ivite în lumină/…se apleacă – spun ei – și le mângâie cu obrajii/sorbind/mirosul acela închis în stâncă la facerea lumii/un miros al florilor/cu un grai străvechi/pe care doar ei îl pot desluși”(Pietre, pag. 26).

 Fulgerul este un element al naturii care îl fascinează pe autor, precum piatra, fulgerul având un rost rânduit: ”să mă poată vedea Dumnezeu/la lumina fulgerelor” (La lumina fulgerelor, pag. 32). Unor elemente din natură li se atribuie puteri miraculoase, bunăoară zăpada purifică trupul, iar apa purifică ochiul, iar râul poate fi chiar un suflet de om, precum bătrânul Samus care „își piaptănă barba răvășită”.

Ciclul de poeme „Țara Oașului” reprezintă un adevărat imn închinat acestui colț de țară. În poezia „Trei cetere”, dedicată lui Grigore Leșe, poetul omagiază acest instrument muzical de nelipsit din viața oșanului în niciunul din momentele existenței sale: „Duce-m-aș și tot aș mere/unde-i cetără cu miere,/și-aș tot sta și-asculta-o-aș/cu o poruncă din Oaș,/ că din Prilog până pe grui/arde ceteruica lui,/cetera chioreanului/ și din turț până-n săpânța/struna-i floare și sămânța,/cărare-i suiș de-arcuș/să ne tot aduc-aminte/cu bumbușcă de cuvinte/ că-n lume toate-s cu rost/dacă nu uităm ce-o fost…”.(Trei cetere, pag. 83).

Tema fulgerului revine și în partea a III-a a volumului, în care „Fulgerele își semnează trecerea”. Fulgerele sunt semne de înviere sau început de urgie, „amprentele lui Dumnezeu”. “Între două fulgere simți timpul cum se dilată/ între două fulgere poți trece pe poarta deschisă spre cer”. Întrebarea este perfect justificată: “Cum ar arăta un cuvânt scris cu fulgere, un vers scris cu fulgere?”, care “în satul copilăriei își risipeau polenul pe un deal/ opus se îndepărtau prin văi să urce alte culmi înnegrite”. Câteodată „cădeau pietre de fulger pe dealuri… pietre pierdute sau căzute din mâinile îngerilor”.

Prin tot ce a scris în acest volum de poeme, Ioan Nistor dovedește că este un poet autentic al Țării Oașului, unul atașat acestui spațiu, cunoscător a tot ce înseamnă alcătuirea sa. El face o incursiune poetică profundă, iar rezultatele demersului său ni le comunică și nouă prin versurile sale.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 26, 2016. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.