Seminarii anti-dependenţă la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, în perioada 13-19 decembrie

În perioada 13-19 decembrie 2016, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” se desfăşoară trei seminarii care au ca scop informarea, educarea şi conştientizarea elevilor cu privire la efectele nocive ale consumului de tutun, alcool şi droguri.

droguri-7Astfel în data de 13.12.2016 a avut loc seminarul „Fumatul – cauze, efecte, rezolvări” la care au participat toţi elevii claselor a IX-a de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. Doctorul Ioan Sergiu – directorul Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare, le-a vorbit elevilor despre riscurile fumatului şi dependenţei dar şi ce poate face o persoană atunci când doreşte să renunţe la fumat. Profesorul Marius Horşia le-a împărtăşit elevilor din experienţa proprie de fumător, insistând cu precădere pe efectele dependenţei şi dificultatea renunţării la acest viciu.

În data de 14.12.2016 a fost rândul elevilor din clasele a XI –a să afle despre riscurile consumului de droguri, atât din perspectiva consecinţelor psihologice şi fizice, dar şi a sancţiunilorjuridice ale diferitelor infracţiuni legate de acestea. Invitaţi au fost doamna procuror Viorica Şuta şi 3 persoane care s-au confruntat cu probleme de adicţie de droguri şi care în urma unui program de reabilitare şi reintegrare socială au devenit abstinenţi. Prezentările au fost extrem de interesante pentru participanţi, aceştia rămânând peste program. Invitataţii au promis că vor reveni la finalul proiectului pentru o altă activitate de prevenţie.

fumat-6În data de 19.12.2016 va avea loc seminarul „Alcoolul de la dependenţă la recuperare” la care vor participa elevii claselor a X-a. La seminar au fost invitaţi să le vorbească elevilor: psiholog Andreea Vereş şi un fost consumator de alcool.

Seminariile fac parte din proiectul „EVRICA- Educat pentru Viața- Responsabil, In-dependent, Conștient, Atent”, iniţiat de Asociaţia de părinţi a elevilor de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Satu Mare si finanţat de Clubul Rotary Satu Mare în cadrul programului „Rotary sprijină iniţiative locale pentru Satu Mare”.

Parteneri în acest proiect sunt: Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sau Mare şi Organizaţia Crucea Roşie.

Perioada de desfăşurare a proiectului: octombrie 2016 – martie 2017.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 15, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.