Pompierii sătmăreni au oferit cadouri unui număr de peste 60 de copii din familii cu situație financiară precară

Pompierii militari sătmăreni, la fel ca mulţi oameni de bine, au desfăşurat la nivelul judeţului o serie de acţiuni menite să ofere sprijin celor pentru care fiecare clipă e o luptă pentru supravieţuire.

dsc03929Personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” al judeţului Satu Mare s-a mobilizat în această perioadă într-o altfel de misiune de salvare, dăruind cadouri unor copii provenind din familii cu o situaţie financiară precară.

dsc03937Darurile constând în dulciuri, jocuri instructiv-educative specifice vârstei, precum şi alte obiecte necesare pentru buna desfăşurare a procesului educativ au fost donate atât din partea Fundaţiei “Turnul Pompierilor”, cât şi prin contribuţia benevolă a lucrătorilor I.S.U.

dsc03941Cadourile salvatorilor au ajuns la peste 60 de copii şi părinţii acestora, aceştia fiind astfel ajutaţi să simtă bucuria praznicului Naşterii Domnului şi să păşească în Noul An cu credinţa că nu sunt singuri şi cu speranţă de mai bine.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 23, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.