129 de amenzi în valoare de 15.975 lei, aplicate ieri de poliţiştii rutieri în judeţ

politia_romanaPe parcursul zilei de ieri, 04.01.2016, polițiștii rutieri au desfășurat acţiuni pentru siguranţa participanţilor la trafic.

În baza unui plan de acțiune, polițiștii rutieri au acționat în principal pe două direcții, respectiv pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere privind folosirea centurii de siguranță și/sau altor dispozitive de retenție omologate, de către conducătorii auto și pasagerii din autovehicule și pentru verificarea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă pe timpul sezonului rece și a celor care circulă cu defecțiuni tehnice.

Astfel, pentru nefolosirea centurii de siguranță sau a altor dispozitive de retenție omologate, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale iar pentru autovehicule identificate în trafic cu defecțiuni tehnice sau cu anvelope neconforme, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, fiind retrase și un număr de trei certificate de înmatriculare.

La nivelul întregului județ, pentru toate abaterile rutiere constatate, au  fost aplicate 129 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.975 lei, iar ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce, trei permise de conducere.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 5, 2017. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.