11 contravenţii aplicate zilele trecute de poliţişti pentru tăieri ilegale de arbori, la terebeşti şi Petreşti

Având ca prioritate prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale și a transportului de material lemnos fără acte de proveniență, polițiștii de ordine publică din mediul rural au acţionat pe arterele de circulaţie din zona de responsabilitate.

furt-lemne-padureAstfel, polițiștii Secției Rurale Beltiug, însoțiți de personal silvic al ocolului Ciumești, au organizat și desfășurat în 06.01.2017, o acțiune pe linie silvică pe raza comumei Terebești, județul Satu Mare.

În cadrul controalelor efectuate asupra vehiculelor și atelajelor hipo care transportau material lemnos, au fost aplicate 6 contravenții la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Cei șase contravenienți, toți din Terebești, au fost sancționați pentru tăiere fără drept arbori, de diferite esențe (salcâm, stejar), din fondul forestier al comunei, iar ca măsură complementară, s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a materialului lemnos tăiat ilegal.

Şi polițiștii Secţiei Rurale Petreşti au acționat în 06.01.2017, în același scop, pe raza comunei Sanislău. Cu această ocazie au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.000 lei, la Legea nr.171/2010, iar o serie de bunuri, cum ar fi două căruțe, un fierăstrău mecanic și 1,5 mc material lemnos, au fost ridicate în vederea confiscării.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 9, 2017. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.