Programul național ”Școala Siguranței Tedi” a ajuns la elevii din localitatea Doba 

Programul naţional dedicat siguranţei elevilor din clasele a I-a, ”Şcoala Siguranţei Tedi”, continuă în şcolile sătmărene. Astfel, miercuri, 1 februarie, poliţiştii au susţinut o activitate pentru cei mici la Şcoala Gimnazială Doba. Din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au fost prezente inspector principal Hrihorişan Felicia şi inspector principal Chiorean Liviana, ambele poliţiste în cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare.

Copiii au aflat cum să se protejeze în diferite situaţii de viaţă, accentul fiind pus pe siguranţa rutieră, întrucât localitatea Doba se află pe un drum naţional intens circulat, cu risc de producere a unor accidente grave. Regulile pentru pietoni, biciclişti, dar şi locurile unde copiii se pot juca în siguranţă au fost subiecte de discuţii şi de demonstraţii practice. Întâlnirea a fost una interactivă, copiii dovedind că au cunoştinţe serioase, tot ce le rămâne de făcut fiind să le aplice în viaţa de zi cu zi pentru a-şi proteja bunurile cele mai de preţ, viaţa şi sănătatea.

În final, toţi elevii au primit brelocuri reflectorizante cu mesajul ”Preţuieşte viaţa!”, amintiri ce le vor fi şi utile în plimbările lor în calitate de pietoni. Din partea şcolii activitatea a fost coordonată de învăţătoarea Claudia Bonto, cu sprijinul directorului prof. Anca Potra.

O activitate similară în cadrul ”Şcolii Siguranţei Tedi” a avut loc şi la Şcoala Gimnazială nr. 10 din Satu Mare, în data de 2 februarie 2017. Elevii clasei a I-a A, sub coordonarea învăţătoarei Ileana Velişca au primit vizita poliţiştilor de prevenire, ocazie cu care au învăţat cum să circule corect şi cum să-şi protejeze viaţa într-un trafic rutier tot mai aglomerat, cum este cel din municipiul Satu Mare. Întâlnirea a fost pe placul elevilor, materialele puse la dispoziţie fiind adaptate vârstei lor, educative şi atractive totodată.

Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, aflat la a doua ediţie este realizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române în parteneriat Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi compania Tymbark Maspex Romania.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 3, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.