La ședința Cenaclului ”Afirmarea” a citit proză scriitorul Mihai Sas

Ședința Cenaclului ”Afirmarea” de miercuri, 22 februarie, a debutat cu un moment de reculegere în memoria poetei și pictoriței Iulia Olar, care ar fi împlinit 54 de ani. A trecut la cele veșnice prematur, în urmă cu aproape trei ani. A fost absolventă a Facultății de Matematică din București și a studiat pictura la Școala de Arte din Satu Mare. A editat mai multe volume de poeme: “Dar din dar”, ”Din buzunarele crinolinei”, ”Doctorul magnetic – O stradă din Toronto”, în colaborare cu soțul, Francisc Edmond Balogh, ”Canon”, și postum ”Clarobscur și fum”. A apărut în mai multe antologii.

În partea a doua a ședinței a citit proză scriitorul Mihai Sas. El este autorul a mai multe volume de proză și romane: “Cărbunița”, ”Dangăt de clopot”, ”De la Dumnezeu la Vivien” și altele. Proza citită a purtat titlul ”La stâna lui Ispas”. Deși scurtă, din fragmentul audiat, cei prezenți și-au putut da seama că autorul este un bun cunoscător al subiectului, viața pastorală. În centrul povestirii se situează un grup de ciobani care poartă o discuție despre preocupările lor, dar și probleme legate de dragoste, fiind vorba despre o fată pe nume Alisia. Din text rezultă și unele recomandări, lucruri bine de știut pentru cei îndrăgostiți. Ce de-al doilea text a fost legat de evenimentul electoral de la 11 decembrie 2016, unele considerații cu privire la acest eveniment, relația scriitorului cu cei din jur.

Din text rezultă că omul are libertatea de a gândi, de a vorbi și scrie. Autorul are totuși unele temeri, i-e frică să nu fie etichetat într-un anumit fel de cei din jur. Personal este hotărât să nu renunțe la propriile idei, să fie în continuare iubitor de oameni, om sincer și optimist.

Poetul Gheorghe Cormoș a făcut observații legate de atmosfera descrisă în text, conversația de la stână i s-a părut cam dură. Personajele ar fi trebuit să fie conturate mai bine. Cuvintele academice nu au ce căuta într-o asemenea împrejurare. În schimb, scriitorul Nicolae Pop s-a declarat mulțumit de dialoguri, a remarcat că autorul are un stil propriu cu care perseverează. Descrierile sunt reușite, foarte literare, chiar artistice.

Scriitorul George Terziu a remarcat faptul că autorul textului, Mihai Sas este un scriitor care oscilează în ceea ce scrie. Scrie în mod diferit, are romane reușite dar uneori, ca și în cazul de față, face ”exercițiu de scris, precum cântăreții care fac vocalize. Mihai Sas are talentul de a provoca cititorul, el știe ce face, proza lui e bine gândită”. George Terziu a mai spus că trebuie să facem distincție dintre prozator și povestitor. Prozatorul trebuie să intre cât se poate de repede în subiect, și nu să pregătească evenimentul 30-40 de pagini. La creionarea personajelor de asemenea, se mai putea lucra.

A mai vorbit președintele cenaclului, jurnalistul Ioan Anițaș, care a observat limbajul prea elevat folosit vizavi de locul în care se desfășoară acțiunea. ”Am asistat la un dialog prea alambicat”, a spus Ioan Anițaș.

Scriitorul Mihai Sas și-a apărat textul, a susținut că înainte de a scrie s-a documentat temeinic. Referitor la limbajul ciobanilor a spus că ”astăzi ciobanii nu mai sunt analfabeți, ei au studii”. După el, stâna are și rolul de a-l forma pe om.

Ședința cenaclului s-a încheiat cu un moment poetic. Inginerul Cornel Burcea a recitat poezia lui Mihai Eminescu ,,Dintre sute de catarge”. La viitoarea ședință a cenaclului, care va avea loc pe 8 Martie, vor avea întâietate poemele și textele care au ca temă mama.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 23, 2017. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.