Conferință publică și lansarea cărții ”Tezaurul României de la Moscova”, de Marian Voicu

Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu” Satu Mare organizează joi, 9 martie, de la ora 19.00 Conferința publică și lansarea cărții ”Tezaurul României de la Moscova”, de Marian Voicu. Evenimentul are loc în Sala Amfiteatru a centrului. Intrarea este liberă.

Pentru cei mai mulți dintre români, Tezaurul înseamnă aurul Băncii Naționale a României. Și totuși, acesta reprezenta mai puțin de o zecime din valoarea bunurilor evacuate în Rusia în 1916 și 1917. Românii au expediat atunci tezaurele Băncii Naționale și ale Casei de Depuneri și Consemnațiuni, ale băncilor private și ale instituțiilor publice, bijuteriile Coroanei, cele mai importante obiecte de artă din muzee și colecțiile private, odoarele mănăstirești, colecțiile numismatice, arhivele statului, arhivele diplomatice, manuscrisele, cărțile rare, în fine, tot ce reprezenta, ca patrimoniu, identitatea națiunii române, începând cu secolul al XVI-lea.

Chestiunea Tezaurului este simplă: le-am dat rușilor toată avuția noastră, spre păstrare, cu acte în regulă. De 100 de ani le-o cerem înapoi. Pentru români, rezolvarea problemei Tezaurului ar duce la îmbunătățirea relației bilaterale.

Marian Voicu s-a născut în 1968. A absolvit Politehnica și Științele Economice. Lucrează de peste 20 de ani în televiziune și radio, ca moderator și producător.  Timp de zece ani a realizat documentare pentru TVR despre comunitățile românești – de la istroromâni și aromâni până la românii de peste Bug și cei din Federația Rusă.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 28, 2017. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.