Ioan Ardelean este noul director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport

Luni, 8 aprilie 2013, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef a participat la numirea în funcţie a domnului Ioan Ardelean în funcţia de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport.

Instalare DJTS - Ardelean Ioan (17)Preşedintele Consiliului Judeţean Adrian Ştef a declarat cu această ocazie: „Asistăm azi la un adevărat moment deosebit în sportul sătmărean. După o lungă perioadă de degringoladă provocată premeditat de doi fraţi ce s-au perindat pe la conducerea instituţiei, azi revenim la normalitate. Deja fostul director Daniel Mureşan a avut rolul, şi cred că şi-a îndeplinit misiunea, de a repara ce au stricat alţii, de a asigura un interimat care să vindece din rănile provocate de alţii.

Este inadmisibil ce s-a întâmplat la DJTS, care a pierdut Hotelul Sport, iar Taberele Şcolare au ajuns într-o situaţie dificilă, de cinci ani aici ne mai fiind organizată nici o tabără şcolară, fiind folosită până de curând doar pentru petreceri de familie şi pentru şedinţele de partid.

Îi cunosc bine pe Ioan Ardelean şi Virgil Dragoş şi ştiu că îşi vor face treaba cu pricepere şi devotament. Vreau să le spun că au mult de muncă, sportul sătmărean fiind într-o situaţie destul de dificilă din punct de vedere financiar. Este nevoie şi de un impuls privind acţiunile de tineret, pentru că poate prea mult cluburile sportive şi ONG-urile au depins de sumele alocate de Consiliul Judeţean. Sunt cluburi care au supravieţuit doar din fondurile oferite de noi, care le asigură însă doar minimul necesar.

Prioritatea 0 a Dvs. trebuie să fie reobţinerea Hotelului Sport, care să fie redat sportului. Consiliul Judeţean a solicitat Ministerului Sportului să-i fie transferate Taberele Şcolare şi Hotelul Sport, dar vă asigur că le vom păstra destinaţia, că în colaborare cu Dumneavoastră le vom pune la dispoziţia tinerilor şi sportivilor din judeţul Satu Mare.”

Adrian Ştef şi-a încheiat discursul urându-le succes celor doi directori şi i-a asigurat de tot sprijinul lor ori de câte ori au nevoie. 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 8, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.