Peste 100 de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Constantin Brâncoveanu” Satu Mare au participat la activități de prevenire a violenței

Prevenirea violenţei în şcoli este o temă tratată cu prioritate de poliţiştii sătmăreni. Activităţile preventive pe acest subiect sunt, cel mai adesea, orientate spre elevii de gimnaziu, acolo unde fenomenul tinde să se manifeste mai pregnant, datorită vârstei critice care nu le permite elevilor să-şi gestioneze corect emoţiile şi impulsurile, dar şi dorinţei de afirmare personală care se poate manifesta în detrimentul colegilor sau al profesorilor.

Luni, 20 martie 2017, poliţiştii din structura de prevenire a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare s-au întâlnit cu elevii claselor a V-a şi a VII-a ai Şcolii Gimnaziale ”Constantin Brâncoveanu” din Satu Mare. În cadrul celor 4 activităţi susţinute de inspector principal Hrihorişan Felicia şi inspector principal Chiorean Liviana au fost abordate teme legate de violenţa fizică şi verbală, aceasta din urmă fiind mai des manifestată în rândul elevilor.

Chiar dacă violenţa verbală, concretizată în jigniri, etichetări, ironii, glume răutăcioase, este din punct de vedere legal considerată ca fiind mai puţin gravă decât violenţa fizică, studiile realizate pe această categorie de vârstă dovedesc că pentru elevi batjocura este forma cea mai dureroasă de violenţă. Hărţuirea sistematică, ameninţarea, şantajul sunt infracţiuni din sfera violenţei verbale şi psihice, la fel cum sunt şi lovirea sau vătămarea corporală, infracţiuni împotriva persoanei.

Elevii au fost ajutaţi să conştientizeze impactul şi consecinţele unor astfel de fapte, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, insistându-se asupra faptului că ascultarea celuilalt, toleranţa şi înţelegerea le vor aduce beneficii relaţionale şi nu comportamentul violent, care poate fi văzut ca un semn de putere, dar care aduce prejudicii de imagine şi îndepărtarea celui în cauză de activităţile grupului.

Activităţile preventive, la care au participat 125 de elevi, au fost coordonate din partea şcolii de consilierul şcolar Simona Macarie şi realizate cu sprijinul directorului Anca Seucea.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 22, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.