A apărut primul număr pe anul 2017 al revistei de cultură și educație patriotică ”Eroii Neamului” 

La începutul lunii aprilie a văzut lumina tiparului, în condiții grafice excelente, primul număr pe acest an al revistei ”Eroii Neamului”, revistă de  cultură și educație patriotică, editată de Asociația Civică ”Tempora” Satu Mare, în colaborare cu Asociația Națională Cultul Eroilor  ”Regina Maria”- filiala Satu Mare și Muzeul Județean Satu Mare, redactor coordonator col.(r) Voicu Șichet.

Primele pagini din revistă sunt consacrate continuării serialului ”Jurnalul cimitirelor și monumentelor eroilor din județul Satu Mare”, de col.(r) Voicu Șichet, serial ajuns la numărul XXIX și prezentării modelelor creștine de eroism, cu Sfinții Mucenici de la Niculițel, de preot dr. Cristian Boloș.

Alte pagini sunt dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României prin cinstirea memoriei ostașilor români ce-și dorm somnul de veci în Cimitirul Militar din Zvolen – Slovacia, articolele fiind semnate de col. (r) Voicu Șichet și General-locotenent (r) dr. Liviu-Viorel Nemeș. În Cimitirul din Zvolen își dorm somnul de veci peste 10.000 de ostași români căzuți pentru eliberarea teritoriului Slovaciei.

Marele luptător pentru drepturile românilor, dr. Vasile Lucaciu, face obiectul a trei eseuri semnate de col.(r) Gavril Babiciu, dr. Viorel Câmpean și dr. Daniela Bălu, materiale apărute cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la nașterea ”Leului de la Șișești”.

Împlinirea a 140 de ani, în luna mai anul acesta, a proclamării Independenței de stat a României, prilejuiește apariția articolelor care aduc în fața cititorilor contribuția sătmărenilor la Războiul de Independență, articole semnate de dr. Viorel Ciubotă și muzeograful Mihaela Sălceanu. Este vorba despre participarea la acest război a căpitanului Dimitrie Modoc din Satu Mic, decorat pentru faptele sale de vitejie cu Ordinul Steaua României cu spade, Virtutea Militară, Medalia Serviciul Credincios, Crucea Trecerii Dunării și Medalia Apărătorii Independenței.

Printre personalitățile care au activat la Satu Mare, pe tărâmululmilitar sau al învățământului, s-au aflat col. (r) Petru Prodan, prezentat în articolul col. (r) Mircea Blideran și profesorul dr. Eugen Seleș, fost director al Liceului ”Mihai Eminescu” din Satu Mare vreme de două decenii în perioada interbelică, personalitate a culturii și învățământului sătmărean prezentată în articolul prof. dr. Ovidiu T. Pop.

În cadrul revistei, iubitorii de istorie pot citi articolele foarte bine documentate ale lt. col.(r) Ioan Bălănescu despre Însemnele heraldice ale Asociației Naționale ale Cultului Eroilor ”Regina Maria”, articolul profesorului Marius Horșia despre ”Un eveniment cultural și politic deosebit – vizita corului cehoslovac ”Smetana” la Satu Mare” și articolul prof. Nicolae Pop care abordează ”Bucuria și mersul faptelor la români în preajma și după 1 Decembrie 1918”.

Inginerul economist Cristian Mareș ne aduce în memorie faptele de arme ale generalului Stan Poetaș, un nume pe nedrept uitat iar drd. Viorel Filip Gherman, de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, studiul despre ”Identități și loialități în vremuri de război. Prizonieri și voluntari români proveniți din armata austro-ungară (1914-1918)”.

Marian Ioan Chiorean scrie un articol bazat pe vechile cronici despre ”Gesta Hungarorum și continuitatea poporului român pe teritoriul său de astăzi”, iar ing. Mircea Pîrlea ne face cunoscut că anul acesta se vor împlini 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

Inginerul Andrei Gorșcovoz evocă într-un frumos medalion, drumul vieții col. dr. Victor Gorșcovoz (1923-2003), un om care a trăit cu profesionalism și dragoste de oameni, fost medic militar la Timișoara, decorat pentru faptele sale cu 16 ordine și medalii.

Profesoara Lucia Munteanu scrie despre o altă figură de seamă a științei medicale românești, originar din nord-vestul țării, comuna Ulmeni din județul Maramureș, academicianul profesor dr. Florian C. Ulmeanu (1903-1973), care este considerat creatorul medicinii sportive în România. Un articol de mare acuratețe științifică, foarte bine documentat publică cercetătoarea Imolla Kis despre Biserica ”Pogorârea Sfântului Duh” din Apa: trecut, prezent și viitor?”, material prezentat la Simpozionul organizat de Direcția de Cultură a județului Satu Mare, la Muzeul Țării Oașului din Negrești-Oaș, în septembrie 2016, sub egida Zilelor Internaționale ale Patrimoniului.

Multe alte articole vin să întregească conținutul bogat și atractiv al revistei, care oferă pagini de neuitat tuturor iubitorilor de istorie și nu numai. Puteți veni în contact cu redacția revistei: Satu Mare, B-dul Vasile Lucaciu nr.17/8 Telefon: 0740-084131, e-mail:  eroii_neamului@yahoo.com, voicusichet@yahoo.com.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 6, 2017. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.