Barbu Ştefănescu Delavrancea – 155 de ani de la naştere

La 11 aprilie se împlinesc 155 de ani de la naşterea scriitorului, oratorului şi avocatului Barbu Ştefănescu Delavrancea, membru al Academiei Române şi fost primar al Capitalei. S-a născut în Bucureşti, în mahalaua Delea Nouă, fiind mezinul unei familii de oameni modeşti, tatăl său, Ştefan Tudorică Albu fiind căruţaş, mama lui Iana (Ioana sau Ana), era fiica văduvei Stana din Postăvari.

delavranceaDupă ce a învăţat să citească cu diaconul Ion Pestreanu de la Biserica Sf. Gheorghe Nou, Barbu a fost dat la Şcoala de Băieţi nr. 4, apoi la Şcoala Domnească din București. Primele încercări literare datează din perioada când a frecventat Liceul Sf. Sava. Aceşti ani au fost evocaţi mai târziu în nuvela „Bursierul”. Ca student la Facultatea de Drept, din 1877, a  început să publice versuri în ziarul „România liberă”, iar în anul următor i-a apărut prima plachetă de versuri întitulată „Poiana lungă”. „Amintiri”. A mai publicat în „Viaţa literară” şi „Familia”.

Din perioada 1880-1882, datează debutul propriu-zis al scriitorului ca nuvelist, în „România liberă”, unde îi apare nuvela „Sultănica”. Între 1882-1884 scriitorul s-a aflat la Paris unde şi-a desăvârşit studiile de drept. Revenit în ţară, în 1885 a publicat volumul de nuvele „Sultănica”, bine primit de critica literară. Continuă să colaboreze la „România liberă”, fiind unul dintre redactorii ei de bază, alături de Alexandru Vlahuţă şi Duiliu Zamfirescu. Participă la cea de-a XXI-a aniversare a „Junimii” la Iaşi. Aici îl cunoaşte pe Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri şi Titu Maiorescu. Scrierile sale sunt publicate în „Drepturile omului”, „Literatură şi ştiinţă”, „Epoca”, „Lupta”, „Democraţia şi Voinţa naţională”. În 1887 scoate revista „Lupta literară”, unde apare prima variantă a nuvelei Hagi-Tudose. Revista a apărut din păcate numai în două numere, după care a trecut la Revista nouă a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, fascinat de personalitatea savantului. În 1892 salută apariţia la Fălticeni a revistei literare populare „Şezătoarea”. Aici a publicat studiul „Verbul plastic în creaţiile poporane” şi „Din estetica poeziei populare”, care constituie discursul de recepţie cu ocazia alegerii sale ca membru al Academiei Române, la 22 mai 1913.

Fără îndoială, opera de căpătâi a scriitorului este drama „Apus de soare” (1909) ce-l evocă pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, dramă care face parte din trilogia Moldovei, alături de alte două lucrări dramatice Viforul (1910), care evocă domnia lui Ştefan cel Mare şi „Luceafărul” (1910), al cărui personaj principal este domnitorul Petru Rareş. Barbu Ştefănescu Delavrancea a fost şi un mare orator, şi-a întrecut confraţii prin harul genialităţii. Auzindu-l vorbind, „auditorul se cutremură de forţa auditivă a cuvântului, capabil să târască după el masele”. L-a apărat cu succes în două pledoarii pe Caragiale, calomniat de Caion că ar fi plagiat drama „Năpasta”. În prelegerile sale a abordat atât probleme sociale şi economice cât şi problemele legate de folclor, limbă sau unitate naţională. Ca parlamentar, într-o singură stagiune, a luat cuvântul de 56 de ori „cu o vibraţie unică în sprijinul ideii de dreptate şi de prosperitate a ţăranului român, pentru ridicarea poporului şi pentru unitatea noastă naţională”. Scriitorul s-a stins din viaţă la puţin timp după ce împlinise 60 de ani, la 29 aprilie 1918 şi a fost înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 11, 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.