Șeful I.S.U. ”Someș” Satu Mare, locotenent-colonelul Aurel Ulici împlinește 40 de ani

Locotenent Colonelul Aurel Ulici, şef Centru Operaţional în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare, îşi serbează ziua de naştere. S-a născut in data de 5 mai 1977.

Încadrat în structura frumoasei arme a pompierilor începând cu anul 1999, când a îmbrăţişat cariera militară, Aurel Ulici a urcat continuu în ierarhia militară. Datorită devotamentului şi a implicării sale pe plan profesional, în anul 2003 ocupă funcţia de purtător de cuvânt al instituţiei, numele său fiind de atunci asociat cu cel al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare.

În toţi aceşti ani, a contribuit la crearea şi menţinerea unei imagini veridice şi favorabile a pompierilor sătmăreni, reprezentând Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare cu instituţiile mass-media din ţară şi din străinătate.

Din luna mai a anului 2016, lt. col. Aurel Ulici se află la conducerea Centrului Operaţional, poziţie pe care o ocupă cu mult succes, reuşind să coordoneze şi să gestioneze întreaga activitate de intervenţie în situaţii de urgenţă.

La împlinirea celor 40 de ani, alături de familie, prieteni şi toţi cei dragi lui, colegii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare, îi dorim sănătate, prosperitate, succes în muncă şi un călduros „La mulți ani!”

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 4, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.