Program cultural și de divertisment dedicat Zilei Internaționale a Copilului, miercuri la Carei

Centrul Cultural Carei, Direcția de Cultură și Sport a Municipiului Carei, Centrul de Promovare a Turismului Cultural, Biblioteca Municipală Carei, în colaborare cu Asociația Free Wolves Spirit organizează miercuri, 31 mai 2017, între orele 17.00 și 19.30 în Parcul Dendrologic din Carei (Zona de lângă manej), un program cultural și de divertisment dedicat Zilei Internaționale a Copilului.

În cadrul evenimentului vor avea loc o serie de activități interactive: jocuri și concursuri, competiții sportive, muzică ușoară și dans modern cu elevii Centrului Cultural, prezentare de câini, demonstrații de acordare a primului ajutor cu „Sanitarii pricepuți” de la Liceul Teoretic, origami, tir cu arcul cu arcașii de la Corvus Regia, demonstrație de karate cu sportivii de la CS Sakura, precum și atelier de creație Polipol.

La eveniment vor fi prezentate copiilor mașinile de poliție și pompieri.

Invitații speciali, animatorii de la „Prietenii veseliei” din Oradea, care vor întreține atmosfera cu baloane modelate și vor aduce printre copii veselia și buna dispoziție.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 25, 2017. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.