Biblioteca Municipală Carei organizează Bibliovacanța, pentru copiii între 6 și 12 ani

Biblioteca Municipală Carei, în colaborare cu Direcția pentru Cultură și Sport Carei, Centrul Cultural Carei, cu sprijinul Primăriei Municipiului Carei, organizează ediția 2017 a Bibliovacanței, program gratuit de educație nonformală adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani.

Programul se desfășoară în perioada 19-30 iunie la sediul Bibliotecii, iar pe parcursul acestuia participanții vor fi inițiați în origami, arta plierii hârtiei colorate în forme ce imită natura, sau quilling, arta rulării fâșiuțelor de hârtie colorată pentru a obține tablouri, bijuterii sau alte obiecte decorative.

Cartea va fi prezentă în programul de vacanță prin activități în care participanții vor fi provocați să descrie personajul de poveste preferat pentru ca acesta să fie ghicit de către colegi, lecturi de povești, vizionări de filme, jocuri de rol, teatru de umbre.

Nu va fi uitat nici jocul caracteristic vârstei căreia se adresează programul propus pentru vacanță. Astfel, o zi va fi dedicată jocurilor de ieri și de azi în care jocurile copilăriei părinților vor fi aduse în atenția copiilor, participanții vor sări coarda, elasticul, șotron, sau se vor juca de-a v-ați ascunselea.

Înscrierile se fac la sediul Bibliotecii Municipale Carei, str. Iuliu Maniu Nr. 10, la telefon 0261/861480, pe pagina de facebook https://www.facebook.com/Biblioteca-Municipala-Carei-1690336627849298/ sau pe e-mail bibliotecamunicipalacarei@yahoo.com.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 6, 2017. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.