5 șoferi care s-au abătut de la respectarea normelor rutiere, au rămas ieri fără permise

Poliţiştii sătmăreni organizează frecvent acţiuni în scopul determinării conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor. O astfel de acţiune a fost organizată ieri, 20 iunie a.c. între orele 10.00 – 12.00 şi 16.00-18.00, în municipiul Satu Mare, la trecerile de pietoni amenajate pe străzile Nicolae Golescu, Iuliu Maniu şi în Piaţa Romană.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii Biroului Rutier au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 6.000 lei. Patru dintre acestea au fost aplicate pietonilor, iar 15 conducătorilor auto.

În acelaşi context, au fost reţinute cinci permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumurilor publice.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, recomandăm şoferilor să adopte un comportament responsabil în trafic, să manifeste prudenţă şi să respecte normele rutiere.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 21, 2017. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.