Asociația Artiștilor Plastici Satu Mare, la 40 de ani de existență. S-a deschis expoziția ”Salon de vară”

La Galeria de Arte Plastice a Primăriei Satu Mare, joi, 22 iunie a avut loc vernisajul expoziției de pictură ”Salonul de vară”, la care expun un număr de 27 de artiști plastici sătmăreni. La eveniment a participat viceprimarul municipiului Satu Mare, Doina Feher, președintele Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare, Gergely Csaba, vicepreședintele A.A.P., Ștefan Tillinger și directorul Școlii de Arte Satu Mare, Mircea Deac. Moderatorul evenimentului a fost Maria Varga.

Președintele A.A.P. Satu Mare, Gergely Csaba a spus că Asociația Artiștilor Plastici Satu Mare s-a înființat în anul 1977 cu nouă membri, iar treptat numărul membrilor a crescut la 50. ”Salonul de vară” face parte din șirul manifestărilor dedicate celor 40 de ani de activitate a Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare.

În cadrul expoziției expun următorii artiștii plastici: Ardelean Anton, Baráth Csaba-Attila, Băbuț Dorica, Beleanszki-Demkó Beáta, Bihari Beatrix-Renáta, Bordaș Vasile, Buze Corina, Cherecheș Alexandra, Dragoș Vasile, Estan Ecaterina, Foris Ecaterina, Gergely Csaba, Gherman Adina, Katona Andrea, Keresztesi Monica, Kóter Vasile, Mák Zsolt, Moldovan Brândușa, Moldovan Cristina, Nyárádi Enikö, Rátz Izabella, Rudăreanu Cristian, Rusu Luminița, Ruștiuc Mircea, Sălăjan Ioan Cătălin, Szodoray Parádi Hajnalka, Tillinger Ștefan și Vari Vasile.

Artiștii plastici prezenți în expoziție și-au expus cele mai reprezentative creații, realizate într-o mare diversitate de tehnici, pictură în ulei, acuarelă, metaloplastie și sculptură în lemn. Astfel, în județul Satu Mare există reale talente, ce pot face parte din patrimoniul național cultural. Alături de artiștii plastici sătmăreni de fiecare dată se regăsește Kabai Béla care asigură asistența tehnică și sonorizarea componentei artistice a tuturor evenimentelor asociației. Programul artistic a fost asigurat de cursantele Școlii de Arte: Dobie Rebeca, Man Alexandra și Molnar Bettina, pregătite de profesoara Pap Bea.

Expoziția este deschisă între 22 iunie 2017 – 20 septembrie 2017.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 22, 2017. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.