Colonelul în rezervă Voicu Șichet lansează cartea „Plăieşul de pe Someş – Colonelul Petru Prodan”

Colonelul (r) Petru Prodan a fost un harnic şi constant colaborator al revistei „Eroii Neamului”, primul său articol fiind publicat încă în seria veche, prin 1997. Din păcate, în luna ianuarie a.c., ne-a părăsit, lăsând un gol imens în familie şi printre colegi, prieteni şi cunoscuţi.

Dat fiind că a fost un mare pasionat de istorie, un membru foarte activ al tot ceea ce înseamnă promovarea conceptului de „Cult al Eroilor” şi a valorilor istorice şi spirituale româneşti autentice, ne-am propus să-i imortalizăm viaţa şi activitatea prin editarea unui volum ce cuprinde toate articolele publicate în „Eroii Neamului”, precum şi aprecieri din partea celor apropiaţi.

Asta, pentru că, dacă ar mai fi trăit, cu siguranţă şi-ar fi publicat el însuşi articolele într-un volum, iar dacă nu a fost să fie, am făcut-o noi, în semn de omagiu şi veşnică amintire pentru un blajin „plăieş” moldovean ce s-a stabilizat de peste 20 de ani în Sătmar.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 27, 2017. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.