Femeie din Ambud, bănuită de mai multe furturi din locuințe, prinsă de polițiști

O femeie de 31 de ani din Ambud, pe care poliţiştii o bănuiesc de comiterea unor furturi din locuinţe, a fost identificată în data de 30.06.2017 de către poliţiştii judiciarişti sătmăreni.

Din cercetări a rezultat că în data de 26.06.2017, cea în cauză, profitând de uşa închisă dar neasigurată a unui apartament de pe strada Jocului din municipiu, ar fi pătruns în interior de unde a sustras un portofel ce conținea acte personale și 527 lei.

Femeia în cauză este cercetată pentru acelaşi gen de fapte în mai multe dosare penale, împotriva ei fiind dispusă anterior măsura arestului la domiciliu, pe care cu această ocazie a încălcat-o.

În astfel de situaţii, poliţiştii sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară sau instanţa de judecată, în cursul judecăţii, iar în cazul în care se constată că  inculpatul încalcă cu rea-credinţă măsura arestului la domiciliu sau obligaţiile care îi revin, ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 3, 2017. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.