Opt percheziții domiciliare efectuate de polițiști la persoane bănuite de operațiuni ilegale cu tutun

La data de 19 iulie a.c. poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 8 percheziții domiciliare, precum şi verificări  la o societate  comercială de pe raza judeţului Satu Mare.

Percheziţiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.

Din cercetări a reieșit că 6 persoane ar fi procurat tutun din Ungaria, pe care l-ar fi comercializat de la domiciliu, prin intermediul unor societăţi comerciale ori în mediul online.

În urma perchiziţiilor au fost indisponibilizate 140,822 kilograme de tutun de fumat, 6.100 fire de  ţigarete, 1.120 grame de seminţe de tutun, 5 laptopuri, 1 unitate centrală, 3 telefoane mobile, 1 pistol airsoft, 377.000 forinţi, materiale pentru coletărie, documente şi înscrisuri.

Cercetările sunt continuate în cauză pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru comiterea infracțiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10 000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mari de 3 grame, peste 1kg tutun de fumat, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 19, 2017. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.