Jandarmii sătmăreni, la datorie la mulțimea de evenimente organizate la acest sfârşit de săptămână

Având în vedere multitudinea de evenimente culturale planificate pentru acest sfârşit de săptămână, jandarmii sătmăreni vor fi angrenaţi, în misiuni de asigurare a ordinii publice la nivelul judeţului în aria de competenţă, dar şi a municipiului Satu Mare.

În zilele de 28, 29  şi 30 iunie a.c, peste 120 de jandarmi vor executa misiuni de asigurare şi menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică, atât în municipiul Satu Mare, cât  şi în oraşele Carei, Negreşti şi Tăşnad.

Efectivele Jandarmeriei Sătmărene vor fi prezente pentru a asigura măsuri de ordine publică la Zilele Oraşului Tăşnad, Zilele comunei Urziceni, Zilele comunei Moftin, Zilele comunei Santău, Zilele localităţii Decebal, Caravana filmelor Tiff, Festivalul Villa Karul şi la manifestările prilejuite de aniversarea Imnului Naţional, activităţi unde se preconizează aglomeraţii mari de persoane.

Pentru ca activităţile programate de către organizatori să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele de siguranţă publică, vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite.

Jandarmii sătmăreni vor desfăşura individual, dar şi în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, o serie de misiuni specifice pentru prevenirea infracţionalităţii şi stabilirea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.

Deoarece la aceste manifestări se preconizează prezenţa unui public numeros, pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria Satu Mare face următoarele recomandări:

Să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale ( genţi, poşete, bagaje etc.);

Să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme

Să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase;

Să respecte regulile stabilite de organizatori;=

Să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală;

Să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a ordinii publice.

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 28, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.