Târgul de produse tradiționale, meșteșugărești și artizanale ”Produs de Maramureș și Oaș”, la Negrești-Oaș

În cadrul programului oficial al Festivalului Patrimoniului Țării Oașului, ediția 2017, în data de 2 august, de la orele 12.00, a avut loc deschiderea Târgului de produse tradiționale, meșteșugărești și artizanale sub deviza ”Produs de Maramureș și Oaș”. Târgul (care este cu vânzare) poate fi poate fi vizitat până pe 6 august.

Acest eveniment face parte integrantă din Festivalul „Zestrea Oaşului’’ desfăşurat în acest an pe toată durata lunii august.

Deschiderea a fost făcută de primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, împreună cu directorul Casei Orășenești de Cultură Negrești-Oaș, Natalia Lazăr, președintele Asociației ”Produs de Maramureș”, Agneta Stauder, și consilierii locali.

În zona centrală a orașului Negrești-Oaș au fost amenajate peste 20 de standuri reprezentând asociațiile de producători din Oaș și Maramureș, pe două categorii: produse tradiționale atestate și neatestate din carne, lapte, prăjituri, miere, sucuri naturale, gemuri, plante medicinale și terapeutice; au mai fost expuse obiecte artizanale precum: covoare, ceramică, lemn, sticlă, piele, păpuși, îmbrăcăminte, podoabe, săpunuri.

Se dorește ca această primă manifestare de acest fel a Oașului împreună cu Maramureșul să fie un schimb de experiență benefic pentru ambele regiuni.

La standul Primăriei orașului Negrești Oaș au putut fi servite mult cunoscutele şi îmbietoarele ’’boace de oaş’’.

Vă aşteptăm cu mare drag pana pe 6 august în centrul orasului Negrești-Oas  să degustaţi, să cumpăraţi şi să vă delectaţi cu produse tradiţionale româneşti!

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 2, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.