Tineri ardudeni, cercetați penal pentru acte de violență, distrugeri și violare de domiciliu

Ca urmare a consumului de alcool și a unor discuții iscate pe fondul geloziei, între mai mulți tineri,  Poliția Orașului Ardud a fost sesizată de mai multe ori, atât  în seara zilei de ieri cât și în cursul nopții. Astfel, în data de 02.08.2017, în jurul orei 20:00, Poliția Orașului Ardud a fost sesizată prin Serviciul Apeluri de Urgență 112, cu privire la un scandal în fața unui restaurant de pe raza localității Ardud.

În urma verificărilor efectuate la fața locului de o patrulă de polițiști din cadrul Poliției Orașului Ardud și din cadrul Secției de Poliție Rurală Beltiug, s-a stabilit faptul că un tânăr de 27 ani, din Ardud, ca urmare a consumului de alcool și a unor discuții  iscate pe fondul geloziei, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele la nivelul capului și corpului unui alt tânăr de 20 de ani, din Ardud. Totodată, agresorul i-a distrus persoanei vătămate un telefon mobil, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 1.000 lei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere.

Tot în aceeași zi, la ora 22:37, Poliția Orașului Ardud, a fost sesizată despre o violare de domiciliu. În fapt, același tânăr de 27 ani, însoțit de un ardudean de 28 ani, au pătruns fără drept în locuința unui alt tânăr de 22 ani și i-au aplicat cu pumnii mai multe lovituri. Totodată, aceștia au tras trei focuri în interiorul imobilului, cu un pistol tip AIR-SOFT, cu bile de plastic, care conform legislației în vigoare nu se supune autorizării.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, și violare de domiciliu.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 3, 2017. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.