David Cameron: Românii şi bulgarii vor putea munci liber în Marea Britanie

Şeful statului bulgar, Rosen Plevneliev a primit asigurări din partea premierului britanic David Cameron cu privire la anularea în 2014, aşa cum este prevăzut, a restricţiilor pe piaţa muncii britanice impuse românilor şi bulgarilor, a anunţat preşedinţia bulgară.

cameron1-600x400-23"Şeful statului a aprimit asigurarea că procesul de anulare a restricţionării accesului pe piaţa muncii începând de anul viitor va fi efectuată fără probleme", anunţă preşedinţia bulgară într-un comunicat difuzat miercuri seara.

Preşedintele bulgar, care a efectuat o vizită la Londra cu ocazia funeraliilor fostului premier britanic Margaret Thatcher, "a dezminţit în mod categoric speculaţii cu privire la un val de imigranţi bulgari în alte ţări din Uniunea Europeană (UE)", se arată în comunicat.

Marea Britanie a înăsprit, în ultima perioadă, politica faţă de imigranţi, introducând restricţii asupra drepturilor imigranţilor în materie de ajutor pentru locuinţă, indemnizaţii pentru şomaj şi acces la sistemul de sănătate.

Migrarea a revenit recent în forţă în dezbaterea din Marea Britanie, pe fundalul unei sporiri a puterii partidului naţionalist şi antieuropean UK Independence Party (UKIP), care evocă un pericol al unei migrări masive a bulgarilor şi românilor.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 18, 2013. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.