Recomandările Poliției sătmărene pentru prevenirea furturilor din societățile comerciale

– În magazinele cu autoservire trebuie amenajat un colţ cu rafturi, unde vor fi lăsate bagajele voluminoase ale clienţilor, care vor fi supravegheate de un angajat!

– Persoanele care hoinăresc prin magazin în mod „dezinteresat” şi urmăresc doar vigilenţa celor care supraveghează trebuie să dea de gândit!

– Atenţie sporită trebuie acordată persoanelor care pot ascunde sub vestimentaţie (rochii, haine foarte largi etc.) buzunare special confecţionate pentru a ascunde diverse produse!

– Raioanele cu articole de mare valoare cum sunt bijuteriile, aparatura electronică etc., trebuie amplasate cât mai departe de ieşirea din magazin, în expoziţii închise sau în spatele tejghelelor!

– Asigurarea unui iluminat corespunzător pe timp de noapte a uşilor de acces în magazin!

– Înainte de închiderea magazinului trebuie controlate toate raioanele pentru a nu oferi posibilitatea unui hoţ să rămână înăuntru!

– La magazinele cu program non-stop, servirea pe timpul nopţii se va face printr-un geam special amenajat, nefiind permis sub nici o formă accesul clienţilor în magazin, mai ales atunci când este deservit de un singur vânzător!

– Nu păstraţi sume mari de bani în casele de marcat şi nu oferiţi informaţii referitoare la paza societăţii unor persoane necunoscute!

– Nu de puţine ori autorii unor astfel de fapte au profitat de neglijenţa manifestată de unii gestionari, patroni sau angajaţi în asigurarea securităţii valorilor deţinute, existând cazuri când nu s-a acţionat sistemul de alarmare la plecarea din firmă sau nu au fost asigurate cu pază bunurile societăţii.

– Pe timpul nopţii, magazinele trebuie să fie prevăzute cu sisteme de alarmă, să aibă închizători sigure şi grilaje, conform prevederilor Legii nr. 333/2003, administratorii acestora au obligația să asigure paza acestora.

– Cu cât sistemul de siguranţă va fi mai sofisticat, riscul spargerii va fi diminuat!

– Totodată, trebuie avută în vedere selectarea cu grijă a personalului, ştiut fiind faptul că nu de puţine ori infractorii nu acţionează la întâmplare, ci cu sprijinul şi complicitatea personalului ce deserveşte unitatea!

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 2, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.