Secția română a Teatrului de Nord prezintă pe 7 noiembrie două premiere destinate copiilor

Secția română a Teatrului de Nord prezintă marți 7 noiembrie 2017, două premiere destinate copiilor. Andrei Mihalache semnează regia celor două spectacole adaptate după povești de Hans Christian Andersen. La ora 10.00 și la 11.15 se joacă ”Fabula se referă și la tine”, spectacol pentru copii mici și elevi din clasele I-IV, iar de la ora 17.00 elevii din clasele V-VIII vor vedea spectacolul ”Fata care a călcat pe pâine”.

Scenografia este realizată de Cristian Gătina, coregrafia Gabriela Tănase și muzica Dorin Griguță. Joacă actorii: Anca Similar, Cristian Dan, Anca Dogaru, Ioana Cheregi, Sergiu Tăbăcaru, Tibor Székely, Carol Erdos, Daniela Moisuc, Lucia Maria Racșan, Cristian But și Yvette Princz.

”Ne-am obișnuit – în mod nedrept – să luăm în seamă, din infinitatea de povești, povestiri și basme ale lumii, doar câteva, mai ales pe acelea făcute celebre de industria cinematografică a desenelor animate, cum ar fi: ”Cenușăreasa”, ”Mica Sirenă”, ”Albă ca Zăpada”, ”Cei trei purceluși”… Pentru că este mai ușor să le privim din fotoliu decât să deschidem o carte și să le citim… Ne lăsăm fermecați de feeria imaginilor – fără să citim și să rostim cuvinte care dispar – și uităm că au fost create și pentru a ne aduce aminte de faptele noastre, de greșelile noastre, de necazurile noastre… Uităm să ne gândim la sensul lor, la menirea lor, la morala lor… Spectacolul ”Fabula te privește și pe tine!” își dorește să vă aducă în atenție povești mai puțin cunoscute, dar la fel de valoroase, care nu au neapărat finaluri fericite”. (Andrei Mihalache)

”Fabula se referă și la tine” – adaptare după H.C. Andersen

Distribuția:

Anca Similar – Povestitoarea, Găină, Bufniță, Liliac

Cristian Dan – Câinele, Povestitorul

Anca Dogaru – Copil, Găina neagră

Tibor Székely – Tăticul, Bufniță, Liliac

Ioana Cheregi – Femeia cu gâsca, Găina albă

Sergiu Tăbăcaru – Copil, Omul cu vaca, Cocoșul, Cioară

Lucia Maria Racșan – Mămica, Găina, Bufniță, Liliac

Carol Erdos – Omul cu mere, Cioară

Cristian But – Copil, Englez, Omul cu oaia, Cioară

Spectacol pentru copii mici și elevi din clasele I-IV
Conține poveștile: ”Fabula se referă și la tine”, ”Tăticul face întotdeanuna bine ce face” și ”Cât se poate de adevărat!”

”Fata care a călcat pe pâine” – adaptare după H.C. Andersen

Distribuția:

Anca Similar – Povestitoarea

Cristian Dan – Câinele, Povestitorul, Păcătos

Anca Dogaru – Copil, Prințesa, Mireasa, Fetița, Păcătos

Ioana Cheregi – Doamnă de onoare

Tibor Székely – Omul de zăpadă, Păcătos

Sergiu Tăbăcaru – Prințul, Păcătos

Carol Erdos – Împăratul, Păcătos

Daniela Moisuc – Doamnă de onoare, Soba, Mama, Păcătoasă

Lucia Maria Racșan – Doamnă de onoare, Stăpâna, Păcătoasă

Cristian But – Copil, Mirele, Păcătos

Yvette Princz – Doamnă de onoare, Păcătoasă

Spectacol pentru elevii din clasele V-VIII
Conține poveștile: ”Fabula se referă și la tine”, ”Porcarul și fata de împărat”, ”Omul de zăpadă” și ”Fata care a călcat pe pâine”

Coregrafia: Gabriela Tănase

Muzica: Dorin Griguță

Scenografia: Cristian Gătina

Regia artistică: Andrei Mihalache

Informații și bilete se găsesc la Agenția teatrală (Casa de bilete), str. Horea nr. 6. Telefon: 0261712106; e-mail: agentie.teatruldenord@gmail.com

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 6, 2017. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.