Vernisajul expoziției „SHOTS” a artistului fotograf Manolis Metzakis din Grecia, la Carei

Sâmbătă, 11 noiembrie 2017, începând cu ora 17.00, la Castelul Károlyi din Carei va avea loc vernisajul expoziției de artă fotografică, intitulate „SHOTS”, a artistului fotograf Manolis Metzakis, din Grecia. Evenimentul este organizat cu sprijinul Foto Clubului „Vasile Vénig László” din Carei, Direcției de Cultură și Sport Carei și Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.

Expoziția poate fi vizitată până la data de 30 noiembrie 2017.

Născut în Heraklion (Grecia) Manolis Metzakis a abslovit Universitatea din Creta, fiind licențiat în matematică. În perioada 2000 – 2014 a fost președinte al Asociației Fotografice Elene din Creta. A fost fotograf de platou la filmele EL-GRECO și Kazantzakis. A avut o serie de expoziții în Grecia și străinătate. Începând cu 1990 a participat la o serie de concursuri și saloane fotografice, obținând o serie de distincții.

În iunie 2008 Manolis Metzakis a fost ales membru de către comitetul director al Uniunii Mondiale a Fotografilor(GPU), devenind, începând cu luna februarie a anului 2009 președinte al acesteia.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 7, 2017. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.