De azi, careienii au liber la lectură în aer liber, în parc

Direcția de Cultură a municipiului Carei a inaugurat luni, 22 aprilie de la ora 13.00 campania de lectură în aer liber, „Cuibul de cărți”. Toți cei care vor vizita Parcul Dendrologic din Carei vor putea petrece timpul liber lecturând diverse titluri, în natură.

DSC_3709

Căsuțele cu cărți din diverse domenii în limbile română și maghiară sunt amplasate în jurul castelului în trei puncte: la intrarea principală a Castelului, la fântâna arteziană din Parc și în zona statuii contelui Alexander Károlyi. Pe părțile laterale ale casuțelor sunt afișate citate ale unor autori celebri și cuprinsul titlurilor care se regăsesc în respectivul „cuib”.

DSC_3723

Din trei în trei săptămâni, cărțile vor fi schimbate, favorizând astfel accesul cititorilor la cât mai multe titluri din domenii variate. Printre cărți se vor regăsi și titluri care aparțin scriitorilor careieni, promovând astfel creația autorilor locali. Campania „Cuibul de cărți” se va desfășura pe toată durata verii.

Pe lângă căsuţele cu cărţi, iniţiatorii campaniei au pus la dispoziţia doritorilor şi o cutie în care se pot dona cărţi, amplasată în faţa Castelului, lângă primul "cuib de cărţi".

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 22, 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.