170 de ani de la nașterea lui Ioan Slavici, strălucit gazetar, scriitor și nuvelist al literaturii române

Cu 170 de ani în urmă, la 18 ianuarie 1848 se năștea în comuna Șiria (jud. Arad), Ioan Slavici, cel care avea să devină ”un Balzac al satului românesc”, strălucit gazetar, scriitor și nuvelist, militant activ pentru drepturile naționale ale românilor ardeleni.

A urmat școala primară în satul natal, apoi cursurile liceelor din Arad și Timișoara. Și-a susținut bacalaureatul la Satu Mare, la fostul Liceu Catolic Regal, care a funcționat în clădirea actuală a Colegiului Național ”Doamna Stanca”. Studiile universitare de drept le-a urmat la Budapesta și Viena. În anii studenției, la Viena a avut ocazia să-l cunoască pe Mihai Eminescu, cu care a legat o prietenie pe viață. La Viena, a fost președintele Societății Studenților Români ”România jună”.

Ioan Slavici s-a orientat spre literatură la îndemnul lui Eminescu. A debutat în anul 1871, în revista ”Convorbiri literare” cu comedia ”Fata de birău”. Vocația sa de prozator s-a concretizat zece ani mai târziu când a publicat volumul ”Nuvele din popor”. După o scurtă ședere la Iași, s-a stabilit la București, unde a devenit secretarul Comisiei de documente istorice (Colecția Hurmuzaki), și profesor la Liceul ”Matei Basarab”. La București a avut ocazia să-l reîntâlnească pe Mihai Eminescu, în redacția ziarului ”Timpul”. Meritele lui pe tărâmul literar și istoric au fost recunoscute în anul 1882 când, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, secția istorică.

În anul 1884 a trecut munții în Transilvania și s-a stabilit la Sibiu. Aici a întemeiat ziarul ”Tribuna”, el fiind și îndrumătorul literar al lui George Coșbuc, căruia i-a ușurat debutul. La ”Tribuna” s-a remarcat ca un jurnalist de mare fecunditate. Pe frontispiciul acestei reviste a înscris cu îndreptățită mândrie cuvintele: ”Soarele pentru toți românii la București răsare”. În anul 1890, împreună cu Ion Luca Caragiale și George Coșbuc a editat revista ”Vatra”, care a contribuit decisiv la afirmarea literaturii și culturii românești la sfârșitul veacului al XIX–lea.

Ioan Slavici a cunoscut detenția la celebra închisoare de la Vác, Ungaria. Spiritul său intransigent în apărarea intereselor naționale ale românilor ardeleni nu a trecut neobservat. O nouă perioadă de detenție i-au adus manifestările sale progermane din timpul Primului Război Mondial, pentru care a fost întemnițat la Văcărești.

Ioan Slavici a fost și un jurnalist fecund. Titu Maiorescu îl aprecia ca un ”expert al tipului de proză împletită cu realitățile românești”. A fost un scriitor cu un stil fascinant, creator de limbă, cu un limbaj sobru, meticulos, ”prin opera lui pătrunzând în literatura română filonul popular al povestirii și umanismul satului românesc transilvan. El este creatorul nuvelei și a romanului de tip realist, prin care a adus analiza psihologică a sufletului individual dar și colectiv”, cel dintâi mare scriitor pe care Transilvania îl dăruiește literaturii noastre la sfârșitul secolului al XIX–lea.

Împreună cu Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici ”alcătuiește un adevărat triunghi simbolic al spiritului românesc, în mijlocul căruia se înalță ca o coloană a infinitului – simbolul Eminescu”. ”Munca literară nu e un fel de sport pentru distracțiunea celor ce n-au ce face – cu un apostolat pentru care se cere vocațiune și pregătire”, scria Slavici în 1904.

Figura lui de nuvelist robust a fost fixată odată cu apariția volumelor ”Nuvele din popor” (1884), ”Pădureanca” (1884), ”Nuvele” (I-II, 1892-1896), toate axate pe teme care abordează mentalitățile țărănești sau ale micii burghezii rurale. ”Moara cu noroc” este o adevărată capodoperă iar ”Mara” dezvoltă efortul de afirmare economică a burgheziei ardelene. George Călinescu considera că Slavici ”Cu mult înaintea lui Rebreanu zugrăvise puternic sufletul țărănesc de peste munți și cu atât dramatism încât romanul este aproape o capodoperă”.

În domeniul memorialistic, în 1921 Slavici publică volumul ”Închisorile mele”, iar în 1924 ”Amintiri”, iar în 1930 volumul ”Lumea prin care am trecut”. Toate volumele sunt caracterizate de un remarcabil spirit de observație obiectivă și de autoanaliză.

Ioan Slavici a trecut la cele veșnice la 17 august 1925, în casa fiicei sale Lavinia, din Crucea de Jos, lângă orașul Panciu. A fost înmormântat la schitul Brazi.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 17, 2018. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.