20 cartușe de vânătoare, descoperite într-o mașină

Poliţiştii de frontieră cercetează un sătmărean în mașina căruia au descoperit 20 de cartușe de vânătoare care, potrivit şoferului, au fost uitate în mașină.

IMG_6699

Luni, 21 ianuarie, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu s-a prezentat pentru a intra în țară Csaba Samuel F., în vârstă de 38 de ani, din Orașu Nou, județul Satu Mare. Bărbatul conducea un autoturism marca Audi A4, înmatriculat în străinătate.

Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, la controlul de frontieră au fost descoperite – între scaunul din stânga față și bancheta din spate – într-o sacoșă de rafie trei cutii conținând 20 de cartușe de vânătoare. Șoferul a declarat că acestea au fost uitate în mașină de către o cunoștință de-a sa cu care intenționa să meargă la vânătoare.

Cartușele au fost ridicate de polițiștii de frontieră pentru continuarea cercetărilor, urmând a fi predate polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Satu Mare. Conducătorul auto este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 22, 2013. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.