Campania ”Împreună pentru o societate mai sigură” la Colegiul Național ”Kölcsey Ferenc”

Campania instituţiilor Ministerului Afacerilor Interne a ajuns marţi, 30 ianuarie a.c., la Colegiul Naţional ”Kolcsey Ferenc” din municipiul Satu Mare. Reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi ai Serviciului Judeţean Anticorupţie au susţinut în Sala Festivă a Colegiului două întâlniri, la care au fost prezenţi peste 200 de elevi din 12 clase.

Campania ,,Împreună pentru o societate mai sigură!” reprezintă o iniţiativă locală şi primul parteneriat de acest tip între 6 instituţii ale Ministerului Afacerilor Interne ce activează în domeniul ordinii şi siguranţei publice.

Reprezentantele Poliţiei, subcomisar de poliţie Hrihorişan Felicia şi inspector principal de poliție Chiorean Liviana, le-au vorbit elevilor despre principalele atribuţii ale acestei instituţii, încurajându-i totodată pe tineri să se îndrepte spre o carieră într-una din instituţiile Ministerului Afacerilor Interne, fie că e vorba de Academia de Poliţie, ce pregăteşte ofiţeri de poliţie, poliţie de frontieră sau jandarmerie, fie că optează pentru Şcolile de Agenţi, care pregătesc subofiţeri.

Din partea Jandarmeriei a fost prezent plutonier adjutant şef Cîmpianu Bujor, care a vorbit despre misiunea Jandarmeriei, dar şi despre numeroasele activităţi în care jandarmii sătmăreni s-au implicat benevol de-a lungul vremii.

Poliţia de Frontieră a fost reprezentată la aceste întâlniri de agent şef adjunct Danci Maria, care le-a vorbit elevilor din experienţa dânsei în recrutare de personal, insistând asupra criteriilor de selecţie la admiterea în instituţiile Ministerului Afacerilor Interne şi a modului în care ar trebui să se pregătească tinerii care doresc să se îndrepte în această direcţie. A fost prezentat un scurt film care a clarificat celor prezenţi imaginea despre ce înseamnă Poliţia de Frontieră şi care este misiunea celor ce activează în acest domeniu foarte important, dat fiind că suntem la graniţa Uniunii Europene.

Serviciul Judeţean Anticorupţie a fost prezent prin subcomisar Lucuţ Cristian. Acesta le-a vorbit participanţilor despre rolul instituţiei pe care o reprezintă, precum şi despre infracţiunile de corupţie pe care cetăţenii le pot comite, uneori chiar din neştiinţă, cum ar fi darea de mită sau cumpărarea de influenţă. A fost subliniat faptul că infracţiunile de corupţie au legătură cu activitatea funcţionarilor publici şi sunt considerate infracţiuni grave, pedepsele putând ajunge la 10 ani de închisoare.

Un film foarte sugestiv a încheiat cu succes întâlnirile, sintetizând parcursul unui elev de liceu de la comportamente deviante, la delincvenţă şi apoi ajungând la pierderea libertăţii. Mesajul de final al acestui film ,,Poţi să greşeşti, dar e mai bine să previi!” reprezintă exact ceea ce instituţiile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi-au dorit să transmită tinerilor prin această campanie.

Cunoaşterea legilor, comportamentul social adecvat şi stabilirea unei ţinte înalte în viaţă pot fi paşi importanţi în direcţia opusă delincvenţei şi infracţionalităţii.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 1, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.