Acțiune a polițiștilor de depistare în trafic a șoferilor aflați sub influența băuturilor alcoolice

Poliţiștii din cadrul Biroul Rutier, au efectuat, ieri, 15 februarie a.c., între orele 6:00-9:00, o acțiune pe linia depistării în trafic, a conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice. Cu această ocazie, au fost reținute 4 permise de conducere și a fost constatată o infracțiune, de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care avea alcoolemia peste limita legală.

Astfel, la data de 15 februarie a.c., în urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat, în trafic, patru conducători auto, cu vârste cuprinse între 35 și 72 de ani, toți din Satu Mare, având concentrații alcoolice cuprinse între 0,14mg/l și 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot, în cadrul acțiunii, a fost identificat de către polițiști și un bărbat, de 63 de ani, din Satu Mare care se afla la volanul unui autoturism. Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i-au fost prelevate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei exacte, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Tot ieri, 15 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroul Rutier, au efectuat, între orele 10:00-12:00 o acțiune pe linia neacordării priorității pietonilor, ocazie cu care au

identificat 4 conducători auto, cu vârste cuprinse între 30 și 66 de ani, care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a străzii, în diferite zone din municipiul Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 16, 2018. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.