Incendiu la o casă și o anexă din Huta Certeze, și două autoturisme degradate de foc

Azi noapte, la ora 03:28, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Huta Certeze. La fața locului s-au deplasat 12 subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Negrești Oaș cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă şi cu o ambulanţă tip SMURD. Alături de pompierii militari, pentru stingerea incendiului au intervenit și pompierii voluntari din cadrul S.V.S.U. Certeze.

La momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la imobilul în care a izbucnit incendiul și la anexa alipită de acesta. Forţele prezente la fața locului au acționat pentru lichidarea incendiului, reușind să împiedice extinderea focului la o altă casă de locuit aflată în aceeași curte.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, la hornul unei sobe cu acumulare de căldură, amplasat necorespunzător ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile din structura acoperișului.

În urma incendiului au ars mobilierul din încăperea unde era amplasat mijlocul de încălzire și materialele combustibile depozitate în anexă şi s-au degradat parțial două autoturisme.

Din fericire, nu au existat victime.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 22, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.