Cea de-a treia ediție a campaniei ”Școala Siguranței Tedi”, pentru elevii de clasa I

Vineri, 23 februarie, poliţiştii sătmăreni au dat startul campaniei dedicate elevilor din clasele a I-a. Campania “Şcoala Siguranţei Tedi” este un program preventiv-educativ implementat de Poliţia Română şi compania Maspex România, care, are ca scop promovarea în rândul elevilor a unor comportamente corecte, menite să contribuie la siguranţa acestora, în diverse situaţii: pe stradă, acasă, la şcoală sau pe internet.În etapa premergătoare activităţilor educative, 31 de şcoli din judeţul Satu Mare s-au înscris în program, acesta fiind cel mai mare număr de şcoli participante, din toate ediţiile desfăşurate până acum. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare îşi propune să sprijine activităţile preventive în toate şcolile şi la toate clasele a I-a înscrise, prin participarea poliţiştilor din structurile de prevenire şi a celor rutieri, la ore educative.

Primele întâlniri din această ediţie a campaniei au fost susţinute de subcomisar de poliţie Hrihorişan Felicia din cadrul IPJ Satu Mare, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu elevii Şcolii Gimnaziale Constantin Brâncoveanu din Satu Mare. Tema abordată la fiecare din cele 3 întâlniri a fost legată de siguranţa copiilor pe stradă, fiind dezbătute în special regulile de circulaţie pietonală şi cele privind joaca în condiţii de siguranţă. Materialele prezentate, de la imagini ilustrative, mici poezii şi chiar o parte din echipamentul unui poliţist rutier au făcut ca activitităţile să fie interactive şi informaţiile uşor de asimilat.

,,Chiar dacă vedem zilnic oameni care greşesc, noi ştim regulile corecte de circulaţie şi le respectăm pentru a ne apăra viaţa şi sănătatea!” ar putea fi mesajul central recepţionat de bobocii brâncoveni. Cei 68 de elevi au fost coordonaţi de doamnele învăţătoare Boitor Maria, Dan Alexandrina şi Nagy Delia.

Următoarele activităţi în campania ,,Şcoala Siguranţei Tedi” sunt programate în şcoli din Satu Mare, Culciu Mare şi Livada, iar până la finalul anului şcolar poliţiştii vor ajunge în toate cele 31 de şcoli din judeţ înscrise în proiect.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 27, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.