Târgul mărţişorului tradiţional de la Negreşti-Oaş, ediția a VI-a, a ajuns la final

Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, prin Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş, în colaborare cu instituţiile de învăţământ, Muzeul Țării Oașului și ONG-urile din oraş au organizat cea de-a şasea ediție a Târgului Mărţişorului Tradiţional. Târgul si-a deschis porţile marți, 27 februarie, de la ora 10:00, în centrul oraşului Negreşti-Oaş și s-a închis azi 1 martie cu premierea celor mai frumoase standuri.

Scopul evenimentului a fost acela de a identifica, stimula şi valorifica potenţialului artistic al copiilor prin realizarea unor creații artistice originale. Obiectivele proiectului au fost stimularea creativităţii și dezvoltarea abilităţilor de comunicare prin limbaj artistic, identificarea și transpunerea în produse artistice (mărțișoare, felicitări) a unor elemente de artă tradițională românească şi identificarea propriilor valori artistice și ale comunității din care fac parte.

În cadrul orelor de curs sau a unor activități extracuriculare, sub îndrumarea profesorilor coordonatori, școlarii și preșcolarii din Negrești-Oaș au realizat mărțișoare tradiționale și felicitări, utilizând diferite tehnici de lucru și materiale diverse, încercând să păstreze specificul artei populare din Țara Oașului. Aceste creații au fost expuse în centrul oraşului Negreşti-Oaş, în standuri puse la dispoziție de primărie, negreștenii putând să le admire și să achiziționeze un frumos cadou făcut de mâini dibace şi harnice. Banii obținuți astfel urmează a fi utilizați de către elevi sau preșcolari pentru alte activități culturale și de voluntariat.

Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, spune că scopul organizării acestui târg este de a implica negreştenii, în special pe cei mici, în viaţa comunităţii şi de a conştientiza importanţa artei tradiţionale, proiectul bucurându-se de mare succes la edițiile precedente.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 1, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.