Lansare de carte luni la Biblioteca Județeană Satu Mare: ”Chemarea iederei” de Vasile Pop

Biblioteca Județeană Satu Mare, în parteneriat cu Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” și Editura Citadela, organizează evenimentul de lansare a volumului „Chemarea iederei”, apărut sub semnătura autorului Vasile Pop, sătmărean de origine. Evenimentul se va derula luni, 19 martie, cu începere de la ora 16.00, la Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr”, în prezența autorului și a invitaților săi, fiind susținut de Viorel Câmpean, Aurel Pop, Gheorghe Glodeanu și George Vulturescu. Volumul, considerat de critica literară ca fiind roman și carte documentară, a apărut la Editura Citadela, în anul 2017.

„Roman și carte documentară, construit ca un buchet al ideilor, unde mai multe voci dau glas unei conștiințe singulare, dornice să împărtășească lecții de viață. O colecție de fapte și de emoții trăite în fuzionarea principiilor feminine cu cele masculine, și a minții cu inima, în dialogul simplității adesea ingenue a naturalului-rural cu complexitatea trăită intelectual a urbanului, la întâlnirea vibrației pure din înălțimile eterice (sau edenice!) cu energia împământenitoare a realității de fiecare zi. Treceri line sau neașteptate de la sensibilitate la seriozitatea istoriei. Mutații de stil și de stare interioară. Lumină și cotloane întunecate, joc și introspecție. Cum e și psihicul omenesc…Eu asta am descoperit în noua carte a lui Vasile Pop, redescoperind, de fapt, un suflet nemuritor…”, este de părere conf. univ. dr. Codrina Csesznek, de la Universitatea „Transilvania” Brașov.

Vasile Pop s-a născut la 28 aprilie 1944 în comuna Santău, județul Satu Mare. În 1958, a absolvit studiile gimnaziale la școala din comuna natală, după care și-a continuat pregătirea la Liceul „Dr. Vasile Lucaciu” din Carei. A urmat cursurile Institutului Agronomic, Facultatea de Agronomie Generală din Cluj-Napoca. După absolvirea facultății, în 1967, este repartizat la C.A.P. Drăguș, județul Brașov, unde își desfășoară activitatea, ca inginer-șef, până în anul 1990. În perioada 1990-1993, este inginer-șef la S.C. „Horticola” Făgăraș, după care, în perioada 1993-2000, ocupă funcția de inspector agricol zonal Făgăraș. În vara anului 2000, se retrage din activitatea profesională. În perioada 2004-2008, a fost primar independent al comunei Drăguș, județul Brașov.

Activitatea literară. Vasile Pop a debutat pe tărâm literar în anul 1999 cu volumul autobiografic „Frumusețea vieții de pe un pat de spital”, publicat la Editura Negru-Vodă din Făgăraș. Un an mai târziu, în 2000, la aceeași editură, vede lumina tiparului romanul epistolar „Doar o seară?”, urmat, în 2001, de romanul „Întoarcerea”. În anul 2004, apare romanul „Mustul mărăcinilor”, la Editura Romprint Brașov. Este coautor al volumului „Drăguș. Imaginile unui sat românesc”, apărut în 2005, la Editura C2-Design din Brașov. În anul 2009, publică „Și eu am fost primar”, o carte document, apărută la Editura Romprint din Brașov. La aceeași editură, în 2013, publică „Santău, vatră creștină pe rugul istoriei. O monografie subiectivă a satului natal”.

La eveniment sunt așteptați oaspeți de seamă, oficialitățile județului și ale municipiului, manageri și directori de instituții, cadre universitare, profesori și colaboratori, oameni de cultură, scriitori, editori, jurnaliști, prietenii și apropiații autorului.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 14, 2018. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.