Municipiul Satu Mare va stinge lumina sâmbătă, 24 martie, de Ora Pământului!

Municipiul Satu Mare participă anul acesta la Ora Pământului. Primăria Municipiului Satu Mare va întrerupe iluminatul public și arhitectural din Piața 25 Octombrie și Pasajul Corneliu Coposu sâmbătă, 24 martie, între orele 20.30 și 21.30, ca semn al conștientizării schimbărilor climatice.

În acest interval orar, un grup de 250-300 de copii din cadrul Corului Național de Cameră Madrigal “Marin Constantin”, vor susține un recital pe platoul de pe Pasajul Corneliu Coposu. Evenimentul face parte din cadrul Programului Național Cantus Mundi, corurile de copii fiind cordonate de dirijorul Meszaros Gergely Rudolf.

Satu Mare își dorește să devină un oraș mai prietenos cu mediul și mai eficient din punct de vedere energetic, motiv pentru care invităm toți sătmărenii să participe la această acțiune și să stingă lumina în aceeași dată și în același interval orar ca să arătăm împreună că municipiul Satu Mare susține acest demers de protejarea a mediului alături de celelate orașe din lume.

Vă reamintm că Satu Mare a câștigat Competiția pentru Capitala Earth Hour în 2014. Recunoșterea pe care au obținut-o la nivelul campaniei internaționale este o responsabilitate importantă de a continua acțiunile și proiectele benefice pentru mediu și cetățeni.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 23, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.