Biblioteca Județeană Satu Mare și SamStudia organizează vineri evenimentul „PoeZiua”

Biblioteca Județeană Satu Mare în parteneriat cu Asociația SamStudia organizează vineri, 30 martie, de la ora 14.00, cea de-a doua ediție a evenimentului „PoeZiua”, în Parcul Central. Manifestarea din acest an este dedicată marelui poet român Nichita Stănescu și are ca invitați un grup de elevi de la Colegiul Național „Ioan Slavici” Satu Mare, coordonați de profesoara Adriana Gruia.

Poetul, scriitorul și eseistul român Nichita Stănescu s-a născut la 31 martie 1933, în Ploiești. Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Nichita Stănescu aparține, temporal și formal, neo-modernismului românesc din anii 1960 – 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici. A fost laureat al Premiului Herder și a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

În contextul creat de împlinirea a 85 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu, evenimentul „PoeZiua” are drept scop atragerea tinerilor spre lectura poeziei, stimulându-le astfel capacitatea creatoare. Prin acest proiect, inițiatorii își doresc să creeze o punte de legătură între poeții sătmăreni deja consacrați, și tinerii pasionați de genul liric.

Participanții la eveniment vor avea parte de surprize pregătite de voluntarii de la SamStudia, de membrii grupului de lectură „Cititorul”, dar și de elevii Colegiului Național „Ioan Slavici”. La eveniment sunt așteptați toți cei care iubesc poezia și doresc să împărtășească această emoție cu semenii lor.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 3, 2018. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.