Și jandarmii sătmăreni vor fi la datorie de 1 Mai și Paște

În intervalul 1 – 6 mai, peste 250 de jandarmi se vor afla la datorie şi vor asigura ordinea publică şi siguranţa sătmărenilor pe timpul mini-vacanţei de 1 mai şi a Sărbătorii Paştelui. În perioada imediat următoare, în spaţiul public se vor desfăşura numeroase manifestări la care se preconizează o mare afluenţă a populaţiei. Pentru Jandarmeria Satu Mare, acesta înseamnă o mai mare frecvenţă a situaţiilor în care cetăţenii pot avea nevoie de ajutor.

jandarmiPentru a preveni şi combate incidentele sau evenimentele negative, dar şi pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în nevoie, efectivele de jandarmi vor fi organizate în subunităţi de intervenţie şi în patrule de menţinere a ordinii şi liniştii publice independente sau mixte (alături de poliţişti), care vor fi gata să intervină în cel mai scurt timp, atât în mediul urban cât şi în mediul rural.

Miercuri, 1 mai, echipaje din cadrul Jandarmeriei Satu Mare vor participa la manifestările organizate pe întreg cuprinsul judeţului, dedicate sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muncii – 1 Mai.

În perioada 2 – 4 aprilie, vor fi executate misiuni de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în zona pieţelor, târgurilor şi oboarelor, dar şi în alte zone de interes operativ de pe raza judeţului Satu Mare.

În perioada 3 – 6 aprilie vor fi executate misiuni de asigurare a ordinii şi siguranţei publice pe timpul manifestărilor religioase organizate la mai multe lăcaşe de cult. Acestea sunt dispuse în localităţile Carei, Tăşnad, Negreşti-Oaş, iar echipajele de jandarmerie vor oferi sprijin organizatorilor, vor acţiona pentru protecţia participanţilor şi vor preveni apariţia faptelor antisociale precum cerşetoria.

Zonele turistice ale judeţului Satu Mare – Tăşnad, Beltiug, Acâş , Mihăieni, Apa, Mujdeni vor fi monitorizate permanent de către structurile de jandarmi, care vor veghea la menţinerea ordinii publice, vor participa la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional.

Tuturor participanţilor la manifestările de orice natură organizate în această perioadă le recomandăm să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să evite consumul excesiv de alcool, să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri. Reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul jandarmilor prezenţi la evenimentele publice şi că intervenţia acestora poate fi solicitată şi prin apelarea numărului unic de urgenţe – 112.

În prag de sărbători, Jandarmeria Satu Mare adresează tuturor sătmărenilor, gânduri bune, urări de sănătate, linişte sufletească şi bucurii alături de cei dragi şi apropiaţi!

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 30, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.