Slovenia: Grevă generală, pe fondul unei crize politice

Slovenia era parţial paralizată miercuri de o grevă generală lansată la iniţiativa sindicatelor funcţionarilor publici, într-un moment în care mica ţară din zona euro traversează o gravă criză politică, relatează AFP.

grevaCirca 100.000 de funcţionari urmează să participe la această grevă de o zi, iar mii de participanţi sunt aşteptaţi la manifestaţiile prevăzute în 14 oraşe slovene începând cu ora 11.00 GMT, a declarat liderul confederaţiei sindicatelor funcţionarilor publici, Branimir Strukelj.

Grădiniţele, şcolile, universităţile şi bibliotecile erau închise, în timp ce serviciile sanitare, vamale şi de poliţie şi-au redus activitatea la minimul prevăzut de lege.

Sindicatele, îngrijorate de un proiect al guvernului care prevede micşorarea cheltuielilor de stat cu 5%, cer garanţii privind menţinerea locurilor de muncă în 2013 şi 2014. Salariile funcţionarilor au fost deja reduse cu 8% anul trecut.

Senko Plicanic, ministrul justiţiei şi negociatorul din partea guvernului sloven, a respins marţi aceste revendicări, îndemnând sindicatele să înceapă să ‘discute despre modalităţile de punere în aplicare a reducerii’ cheltuielilor cu 5%, care face parte dintr-un pachet de măsuri de austeritate în vederea asanării finanţelor publice.

‘Considerăm că reducerea prevăzută în bugetele din acest an şi de anul viitor este mai degrabă modestă, dată fiind situaţia globală din Slovenia’, în pragul unei recesiuni şi cu o rată a şomajului ridicată, a subliniat Plicanic. ‘Vom fi fericiţi dacă reducerea se va dovedi suficientă’, a adăugat ministrul.

Greva, programată de mult timp, survine în contextul în care guvernul de coaliţie al conservatorului Janez Jansa se află în pericol de prăbuşire.

Premierul a fost acuzat la începutul lunii ianuarie, într-un raport al comisiei pentru lupta împotriva corupţiei, de iregularităţi în declaraţia sa de avere. Două partide din coaliţia sa (care cuprinde în total cinci formaţiuni) au solicitat demisia lui Jansa sau organizarea unui vot de încredere în parlament.AGERPRES

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 23, 2013. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.