Amenzi în valoare de 52.000 lei, aplicate în traficul sătmărean în perioada 29 iunie-1 iulie

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare desfășoară permanent activități de prevenire și combatere a accidentelor de circulație, fiind prezenți pe raza județului Satu Mare, atât în localități, cât și în afara acestora. Astfel, în urma activităților desfășurate în perioada sfârșitului de săptămână 29 iunie-1 iulie a.c., polițiștii au aplicat peste 180 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 52.000 de lei.

În cazul a 18 conducători auto, polițiștii au dispus măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Dintre aceștia, 12 conducători auto au depășit viteza maximă legală admisă, circulând cu viteze cuprinse între 100 km/h-182 km/h, pe sectoare de drum cu limita maximă admisă de 50,70 și 100 km/h.

Un conducător auto, de 37 de ani, din Satu Mare a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, fapt pentru care i s-a reținut permisul de conducere.

Polițiștii rutieri au identificat, în trafic, și doi bărbați, de 32, respectiv 33 de ani, ambii din județul Satu Mare, care conduceau autoturisme, având o concentrație alcoolică de 0,48mg/l, respectiv 0,55mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorilor auto li s-au reținut permisele de conducere.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 2, 2018. Filed under Infracțiuni, Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.