Jandarmeria Satu Mare a fost prezentă vineri, 3 mai, în pragul Sărbătorii Paştelui, în mijlocul copiilor de la Casa de tip familial "Diana" din municipiul Satu Mare, unde au desfăşurat o activitate recreativă premergătoare Paştelui.
Având o legătură sufletească specială cu aceşti copii, jandarmii le-au oferit dulciuri şi ouă roşii. Dacă până acum jandarmii i-au învăţat pe copii să prevină comportamentele antisociale şi cum să nu devină victime ale unor răufăcători, astăzi cu toţii au desfăşurat o activitate de suflet premergătoare Paştelui.
Apoi, împreună au realizat decoraţiuni viu colorate cu motive specific sărbătorilor pascale, pe care le-au aplicat pe ferestre. Copiii au fost foarte încântaţi, mai ales că fiecare dintre ei a realizat şi păstrat propria decoraţiune. Apoi activitatea s-a mutat în curtea casei, unde a fost amenajat un mini poligon de tragere unde copiii au putut testa tragerea cu arme airsoft. Copiii au fost foarte încântaţi de activitate, iar la final au făcut poze cu jandarmii, materialele acestora şi maşina Jandarmeriei.
În prag de sărbători, Jandarmeria Satu Mare le-a adresat copiilor gânduri bune, urări de sănătate, linişte sufletească şi bucurii alături de cei de lângă ei!
Galerie foto: