Peste 130 de jandarmi vor fi la datorie în acest sfârşit de săptămână în județul Satu Mare

Misiunile de asigurare a ordinii publice la nivelul judeţului, dar şi a municipiului Satu Mare din acest sfârşit de săptămână presupun angrenarea unui efectiv de peste 130 de jandarmi. Astfel, jandarmii sătmăreni vor asigura măsuri specifice la manifestările organizate în cadrul MedievArtFest Ardud, la Zilele Comunei Decebal şi la manifestările organizate în cadrul Festivalului Tăşnadul Estival.

Cu ocazia acestor misiuni, echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale, în vederea asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă pentru cetăţeni.

Cu acest prilej, Jandarmeria recomandă cetăţenilor să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme, să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase şi sfătuieşte cetăţenii care vor participa la aceste manifestări:

să respecte regulile stabilite de organizatori;
să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală;
să nu depăşească limitele decenţei socio-morale în manifestările comportamentale;
să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a ordinii publice;
să ţină cont că manifestările obscene contrar bunelor moravuri sunt sancţionate de lege;
Pentru păstrarea unui climat de siguranţă, patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la aceştia.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 20, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.