În data de 26 august 2018, după slujba de duminică, în localitatea Hodișa s-a desfășurat obiceiul tradițional ”Pă Digănie”, prilej cu care tinerii și localnicii din satele învecinate se întâlnesc la un dans strămoșesc, îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Și în acest an, evenimentul a avut loc din inițiativa Asociației ”Codrenii”, conduși de ing. Ionel Costescu, la șura lui Gheorghe lui Silviu lui Văsălica lui Nuțu lui Ștefan. Și anul acesta, ”Digănia” de la Hodișa a fost organizată în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Socond.
La Hodișa au sosit oaspeți dragi și prieteni din Homorod, Solduba, Cuța, Ardud aducând cu ei cântecul și dansul codrenesc.
Au onorat cu prezența primarul comunei Socond, Ioan Crasnai, viceprimarul municipiului Satu Mare, Doina Feher, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, dr. Felician Pop, dr. Aurel Pop, editorul cărții lansate în aceeași zi ”Mihail Vida – un intelectual dăruit Țării Codrului”, Daniela Ciută, președintele Despărțământului ”Astra” despărțământul Carei, consilieri județeni și locali, numeroși fii ai satului.
Evenimentul a fost moderat de Marin Săveanu care a invitat participanții la danț, iar pe parcursul desfășurării momentelor din program, tinerii soliști vocali au încântat auditoriul cu cântece codrenești tradiționale.
Lia Florica Koka (Nicoară)